Numele meu este anxietate și am George Bonea.

Trei locuri unde n-au ce să caute însemnele religioase

Probabil te aștepți să spun „școală, spital, locul de muncă„. Dar greșit. Nu-s atât de previzibil. Am făcut eu un test pe net și am aflat că nu sunt. Chiar deloc. Deci te-am surprins. Haha! În altă ordine de idei, na d-aici unde nu trebuie să-l pui pe Iisus pentru că e de porc față de credința ta:

1. Breloc la chei 

Recent am pus mâna pe niște chei care au ca breloc un Iisus răstignit. O cruciuliță destul de mare, dar bine realizată. Până aici nimic de zis, dar în momentul în care am băgat cheile în buzunar mi-am dat seama că The One stă dubios de aproape de zona mea intimă, ba uneori se și ating. Și sunt sigur că nu-s singurul care a pățit asta. Acum, n-ar trebui să fie o problemă pentru mine că-s non-religios, deci la fel de bine aș putea să-mi atingă chiloții un breloc pe care e o imagine cu o echipă de fotbal, Daniela Crudu sau Iliescu.

Dar mă gândesc la creștinii care-și pun astfel de însemne religioase. Că ei le pun. Nu se gândesc la faptul că unele situații sunt nepotrivite? Poate sunt eu prea politically correct, dar nu-l văd pe Alesu’ să stea de veghe lângă cheile de la casă/mașină/garaj și o bună bucată de timp aruncat prin pantaloni, pe tejghele, ori FOARTE ironic, agățat într-un cui la intrare. De asta avea nevoie Iisus. După ce l-au cuificat pentru păcatele noastre îl mai atârni tu într-un cui pentru cheile tale.

2. Portofel 

Banul e nasol. Asta dacă ne raportăm la sensul biblic și nu la cel bisericesc. Întotdeauna asocierea banilor cu fețele bisericești provoacă o iritare. Nu-i cușer să pui lucrurile sfinte la stânga banilor. Și cu toate astea, dacă deschizi portofelele apropiaților o să vezi că fiecare are acolo o iconiță. De ce? „Să mă ajute”. Sunt ferm convins că sfinții știu că ai nevoie de ajutor, chiar dacă-i pui tu lângă cardul de credit sau nu. Dar ce te aștepți să-ți facă? Îl vezi pe Iisus-ul din portofel să-ți înmulțească banii ca pe pâine? Pentru asta apelează la o fotografie cu CEO Daniel. Acestea fiind zise, icoană în portofel nu sună prea bine. Unde s-o pui? Lângă bani? Lângă prezervativ? La mărunt, printre fisele alea de 5 bani uitate de ani acolo?

3. Parbriz 

S-a vorbit mult despre pasiunea unora de a-și face altar pe parbriz. Lipesc atât de multe cruciulițe încât vizibilitatea e aproape de 0. Dar de ce să-ți pese dacă mergi cu Domnu’? Cu toate astea, ce să caute acolo Iisus? În plină măscăreală? Pentru că traficul e o porceală sinistră. Dacă te știi mai pios de fel mai treacă-meargă, dar când ești slobod la gură și umpli 10 frigidere în trei semafoare, chiar îl vrei pe Ăl de Sus martor foto la destrăbălarea ta? Crezi că icoanele îți filtrează vorbele. Din gura ta pleacă „muie boule” și la celălalt șofer ajunge „creștine, te rog să te muți 2 metri mai la stânga, dacă-ți este cu putință. Doamne ajută!”?

Acestea fiind zise, dacă nu deranjează pe nimeni acest bijniss de a pune fețe sfinte peste tot… de ce nu icoane în tabachere sau pe sticlele de bere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.