Recent pe Youtube s-a viralizat un clip din SUA cu un tânăr care se deghizează în boschetar și merge din restaurant în restaurant încercând să-i convingă pe patroni/chelneri să-l lase să mănânce. Chiar le menționează că are bani. Evident că nu e lăsat în interior…. O oră mai târziu revine, de data asta la volanul unei mașini sport, îmbrăcat precum un mare bo$$ de bo$$.
E tratat cu slugărnicie până în momentul în care le spune chelnerilor/patronilor că a trecut pe acolo mai devreme și nu au vrut să-l primească.
Vlogărul începe s-o dea pe truisme de genul “nu mai judecați oamenii după înfățișare”, și cei de acasă care văd clipul vor spune cu bărbia-n pumn “vai, în ce lume meschină trăim”.
Lumea nu-i rea pentru că un boschetar nu poate intra să mănânce la un restaurant de lux. Ba mai mult, mă simt jignit să știu că unul își permite crab fiert în vin franțuzesc din banii primiți de la mine, de la tine, de la alții. Dar nici asta nu face planeta mai rea. Lumea-i proastă pentru că are impresia că poți mânca cel mai bine într-un restaurant de lux, dar asta n-o face neapărat rea.
O activitate muncitorească pe care o întreprind cu sârg este să merg prin țară, să colind pub-uri, cafenele, restaurante și spelunci pentru a distra lumea. Adică stand up comedy. Și de când fac asta am întâlnit sute de feluri de oameni, am bifat sute de tipologii și cred cu tărie că-n 70-80% din cazurile când oamenii săraci sunt tratați prost într-o locație e din vina altor clienți.
Hai să facem un joc de imaginație: boschetarul din SUA intra-n restaurant să mănânce.
Se așeza timid la o masă și își comanda de mâncare. Cât timp credeți că trecea până începea un alt client să-și manifeste sila și dezgustul pentru faptul că este forțat să împartă același aer cu un “jegos” care poartă hanorac la masă și căciula vara? De câtă liniște avea parte bietul om? Încă de la primul pas în restaurant era luat la ochi, judecat, măsurat de ceilalți. Care ceilalți dictează linia unui local.
Practic vlogărul a distrus imaginea unor localuri, dar nu știm dacă oamenii ăia sunt cu adevărat neciopliți, ori s-au gândit la clienții lor. „Lasă Bonea că se schimba clientela”. Pe bune? Nu cred că ne îngrămădim toți într-un restaurant scump doar pentru că am auzit că a putut mânca acolo și un om al străzii.
Și ca patron, când vezi un neîngrijit îți e teamă că n-are bani să plătească.
„Da, dar dai o masă de pomană”. Nu-i problema că o dai de pomană, ci faptul că te simți furat și mințit. Și asta pot confirma și patronii de localuri.
Știu, sunt localuri care-și alocă dreptul de a selecta clientela, dar întotdeauna va avea întâietate ghiolbanul cu bani (pentru că bani=profit=ce vrea orice patron), în detrimentul unui ruptîncoate care pare aterizat din greșeală acolo.
În general mă deranjează să văd oameni tratați prost și condamn lipsa empatiei la fel de virulent ca toată lumea, dar sunt niște standarde impuse (involuntar?) de mase, peste care întreprinzătorul nu poate să treacă dacă vrea să trăiască. Degeaba ne dăm coate că mor oameni de foame pe trotuare, dacă toți suntem vinovați pentru aruncarea alimentelor. Beștelim lanțurile de hypermarket-uri pentru faptul că aruncă mâncare, dar și noi facem același lucru, la o scară mai mică, în casele noastre. Chiar mâncăm tot din frigider?
E drăguț să faci experimente sociale, dar unele-s făcute de dragul de a testa niște limite care n-au legătură. E ca și cum te-ai duce la un mare magnat să-i ceri 10 lei și el te refuză. Ce o să faci? O să spui că e nemernic pentru că are și nu dă? E lumea în care trăim. Cum altfel să fie? La comun? Pace? Liniște? Păi ce, vă place uniformizarea?
Un experiment social mai cocludent este să-i întrebi pe clienții unui restaurant dacă-s ok cu gândul de a lua masa lângă un boschetar. Asta spune mai multe.
