Numele meu este anxietate și am George Bonea.

Cu voia dumneavoastră vreau să fiu „înapoiat tehnologic”

Până aseară am crezut că rezist și că frumusețea de a avea mail-ul, Facebook-ul și alte aplicații cool la îndemână merită penibilul de a merge peste tot cu încărcătorul după mine, ori teama de a nu sparge ecranul prețios și fragil. Fără să generalizez, telefonul meu Allview P5 Symbol și-a pierdut încet-ncet funcția de telefon și a devenit suport de pahar. Absurd, puteam da like-uri și posta pe Instagram, dar să scriu un SMS era o corvoadă egală cu a da la babușcă fără momeală.

Practic pescuiam cifrele și literele de pe tastatură. De apeluri nici nu mai vorbesc, era o loterie dacă apăsând să-mi sun tatăl nu mă trezeam că dialoghez cu o altă persoană din agendă. Dar hei! cine are Facebook, Instagram și mail pe telefon? Da, l-am scăpat de vreo două ori, dar nu poți aprecia telefoane de porțelan. Nu-s bibelouri, ci obiecte practice! Dacă oamenii ar funcționa pe principiul ăsta la fiecare căzătură/bușitură/ghiont ne-am retarda puțin.

Și chiar am vrut să susțin o companie românească. Cu toate astea nu-s primul utilizator de Allview care vrea să… (inserați măscări și blesteme).

Și toate astea din cauza voastră! A celor care n-au răbdare o oră/două/trei/cinci  să ajung în fața unui calculator (oricum stăm în fața unuia mai mult de 8 ore pe zi. Nu trebuie să-ți răspund urgent la un mail dacă sunt la metrou, ori să-ți văd postarea în tramvai. Și dacă-i treabă URGENTĂ dă un telefon că d-aia-i TELEFON! Să t.e.l.e.f.o.n.e.z.i. nu să teledaimailurișipostăripenet.

Așa că până nu se inventează un smartphone rezistent, decent ca baterie și care să nu coste cât un laptop (serios, dai pe un telefon cât pe un laptop?! Îți plac așa mult merdenelele?) mă întorc la telefonul ăla care nu face poze mișto, n-atingi ecranul decât dacă vrei să-l ștergi de apă/suc/lucruri care cad pe el și nu-l strică, și durează 10 minute să postezi ceva pe net. Asta dacă-ți merge netul.

Mă cauți? Depune efortul de a da un apel, ori un SMS, oricum ai MILIARDE la dispoziție!

Acestea fiind zise, se anunță zile de liniște fără notificări, beep-uri, bing-uri și poc-uri la orice oră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.