Numele meu este anxietate și am George Bonea.

Cum e să-i vezi în genunchi?

Am văzut asta azi și-am tresărit de emoție: Digi24.

Ce sentiment fantastic să-i vezi coborâți de pe tronul de găleți și pixuri pe care s-au așezat după campanii. Cum e să-i vezi că-s disperați? Nu le pare rău, sunt mai mult ca sigur de asta. E-n natura unora să creadă cu tărie că au făcut un bine național în urma unui jaf, ori mai rău, să creadă că „n-au făcut un rău așa mare”. Frumusețea e că nu le-a dat Iohannis vreun imbold pentru că bine spuneau protestatarii zilelor trecute: să nu li se urce la cap pentru că ei urmează.

Și tocmai de aici am satisfacția asta bolnavă: e un continuu „va continua”. O să vedem atâta umilință parlamentară în următoarea perioadă c-o să ne plictisim.

Bogdaproste.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.