Viața de preot: intrigi, barosăneală, sex

Bunica mea visa s-ajung preot.

Bine, și eu îi dădeam motive. Până la 13-14 ani aveam un adevărat altar în dormitor, știam ca-n palmă mânăstirile din Moldova, știam rugăciuni, cântam pe la biserica din cartier la unele sărbători și… voiam să fiu preot.

Bunica spunea c-o să am viață de boss. Toate fetele bune din cartier, bani, și „o să-ți aducă lumea ouă, brânză, vin”. Lux. Îmi surâdea viața asta de rock star ecumenic până am început să citesc și să-mi pun întrebări. Asta distruge mereu orânduiala spirituală.

Când a simțit bătrâna că sufletul îmi este furat de Necuratul și urechile-mi sunt astupate de punk a-ncercat o ultimă lovitură: mi-a făcut cadou o icoană cu Iisus. Și leduri. Lumina Cristi de parcă era pe cox la Coachella. Mi-a plăcut. Era punk.


Interesul pentru filmul „Un pas în urma serafimilor” a fost uriaș.

De când am văzut trailer-ul mi-am spus că trebuie să ajung la cinematograf. N-am mai văzut așa înghesuială la un film românesc de la… nu, n-am mai fost martor la un asemenea interes pentru o peliculă românească.

Așa că m-am înghesuit cu hipsterimea la Elvira Popescu, refuzând să dau cu 5-10 lei mai mult și să văd filmul ăsta la mall. Lasă, să trăiască și cinematecile astea intime și frumoase.

Cum e filmul? Foarte bun. Foarte. Are de toate. Intrigă, umor, actori buni, interpretare, sex, nuditate, întreceri cu mașini (o Lada). Filmul le are pe toate. Și cel mai important, se vede că-i inspirat din cvasi-întâmplări reale.
Doar baba lui Țuțea ar crede că filmul prezintă o realitate mincinoasă din rândul fețelor bisericești. Nu. E adevăratul. Clevetiri, scandaluri, preoți mârșavi, interese, bani, mașini scumpe, femei… Dacă n-aveam și eu prieteni care și-au încercat norocul în preoțime mai credeam că filmul e o exagerare, dar mi-au fost relatate mișculațiuni preasfinte pe care nu le contest.

Nu vreau să vă spun prea multe, ba chiar vă încurajez să mergeți în cinematografe să-l vedeți. Merită fiecare minut. Și-s multe minute.

La final o să plecați puțin bulversați. Și puși pe analiză. Uite, domnița mea a simțit că filmul se termină într-o notă optimistă, că-nvinge actorul principal (James Dean de România). Eu am simțit că, în film, avem un om (Zânul de la Banca Transilvania) care crede foarte mult în valorile închistate ale bisericii. Și-n ciuda eforturilor de a păstra biserica ferită de păcate (eforturi netrebnice), pierde bătălia.
Oricum, filmul e interpretabil precum Biblia.
Singurul lucru care nu mi-a plăcut la filmul ăsta e afișul. Foarte neinspirat. Parcă-i făcut pentru serialul „13 reasons why”. Dar mna, mă rog…

Poate că trebuia s-o ascult pe bunica. Acum conduceam și eu un Merțan sau ceva… dar așa a vrut Dumnezeu, să fiu ateu.

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *