Tu când n-ai respect de sine te filmezi dând bani la săraci?

burlacul tv

 

Stimabili și stimabile, de astăzi reiau audio-blogul. Dacă n-ai timp să mă citești poți să dai play și-ți spun eu despre ce am scris.

Mulțumesc, domnule John Cristea, pentru răbdare, ajutor și susținere.

Audiție plăcută. Ori lectură.

Cine trăiește cu iluzia că viitorul înseamnă să dăm manelele de la TV pe muzica simfonică de pe Youtube trebuie să lase punga de prenadez deoparte și să-și dea două palme.

Viitorul divertismentului, așa cum se arată astăzi, ne demonstrează că la o Daniela Crudu (în 2017) o să avem 20 de asemenea specimene (în 2027) pe Youtube. Toate vedete, toate influente.

Youtube-ul are conținut de calitate, dar e la fel de vizionat precum la televizor. Raportul se păstrează.

Bun.

Vitalie Cojocari, mare om – mare caracter, a postat următorul clip pe Facebook. E cu un vlogăraș din Rep. Moldova:

După cum bine vedeți, tânărul a venit în București și a-nceput să împartă euro la săraci. Am studiat puțin canalul de Youtube al stimabilului și am văzut că are o plăcere din a da bani amărâților.

Și a se filma în timp ce o face. Doar n-o să dai bani așa, aiurea.

Eu știu că unii dintre voi v-ați umectat de „frumi” și „sweet” ce e gestul de a da bani la săraki, dar dacă ne uităm mai atenți o să vedem cât de fals e tot acest gest.

Să colinzi orașul și să dai zoom în timp ce pui bani în niște palme crăpate de frig e de un becalism scabros (pleonasm intenționat). De fapt, e becalism pur. Bravo Gigi, ai ajuns un exemplu.

Să nu care cumva să-ți rateze camera chipul afectat când surprinzi niște amărâți cu bani. Doar asta-i esența binefacerii. Asta înseamnă decență, creștinism, cum vrei să-i mai spui.

Nu uita la final să bagi un discurs flasc despre cum trebuie să ne ajutăm semenii (și să filmăm asta). Și roagă-i pe spectatori să se aboneze la canalul tău de Youtube, să-ți dea like și follow, ca să-ți crească endorfinele și să-ți coboare testiculele-n scrot.

Mâine o să-mi iau camera de filmat cu mine. Poate ajut vreo babă să traverseze strada și, Big Bang ferește!, nu vedeți și voi cât sunt de grozav.

Sursă foto: Facebook Burlacul TV.

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *