Trei întâmplări (aproape reale) cu Amalia Enache și fiica ei

Am zis că n-o să scriu despre cel mai proaspăt (deja s-a fâsâit) scandal din online-ul românesc, dar am avut un somn agitat și m-am trezit cu nerv.

Dacă nu știți de la ce a plecat isteria cu Amalia Enache (știristă la Pro TV), aveți imaginea de mai sus. (a șters postarea de pe contul ei)

Acum vreau să vă povestesc și eu trei întâmplări (aproape reale) cu Amalia Enache și fiica ei.

Eram pe stradă, pe Pache Protopopescu.

Mergeam spre încolo și savuram o doză de cico acidulat. Am trecut pe lângă Amalia Enache și fiica ei și, din greșeală, am râgâit. N-a fost un râgâit d-ăla nesimțit, de să-ți cadă fondul de ten de pe față, dar n-a fost frumos.

Oameni suntem, uneori râgâim.

În secunda doi Amalia Enache a scos telefonul și a-nceput să-mi facă poze și să posteze pe Facebook despre cum sunt un porc needucat care râgâie pe stradă, de față cu fiica ei, și cum n-a mai văzut niciodată așa ceva. Când a fost ea cu fiica ei în vacanță pe Coasta de Azur oamenii nu râgâiau, ci doar le mirosea gura a caviar și vin scump.

Cu altă ocazie eram la cumpărături într-un hipermarket.

Împingeam un căruț plin și de nicăieri mi-a apărut în față fiica Amaliei Enache. N-am apucat să opresc la timp mostrul plin cu merinde și am lovit copilul. Acesta a-nceput să plângă și să se zvârcolească, iar Amalia Enache a scos telefonul și a-nceput să mă pozeze și să posteze pe Facebook că-s un agresor, că lovesc copiii prin magazine și că-n vacanțele ei în Noua Zeelandă n-a văzut așa ceva.

Și-a mai fost o întâmplare.

Eram în aeroport și mă jucam cu ursulețul meu de pluș. L-am primit de la străbunicul meu care a murit de cancer la leucemie. O boală nasoală. Sunt foarte atașat de ursulețul ăsta și nu-l las din mână niciodată. Fiica Amaliei Enache a vrut să se joace cu el, dar cum eu am 28 de ani și probleme de atașament (doar mă joc cu un urs de pluș într-un aeroport) n-am vrut să-l ofer copilei.

Moment în care… Amalia Enache a scos telefonul, mi-a făcut o poză și a-nceput să scrie pe Facebook că-s un om oribil, că Dragnea, România și cum oamenii din Argentina sunt și fac orice pentru copilul ei.

De atunci eu primesc periodic mesaje de amenințare, înjurături și blesteme, pentru că Amalia Enache are fani la fel de inteligenți ca inițiativa ei.

Acum sper că vă dați seama că cele de mai sus sunt din imaginație, dar ce vreau să subliniez e că treaba asta cu Facebook-shamingu` e cu dus și întors. Te crezi justițiar pentru că ai tu o problemă (și ce problemă!), dar te trezești că strici viața cuiva dintr-o prostie.

Și cât de imatur să fi încât să nu-ți dai seama că un adult care ține un urs de pluș ca pe o comoară are o problemă (sunt oameni în măsură să dea diagnostice) și nu trebuie să dai cu „rușine” pe social-media.

Vă mai amintiți de „bestia din tren”, bărbatul care anul trecut era pus la zid de o altă justițiară de internet? Nu vă amintiți, pentru că ați trecut peste. Nu vă pasă. Vă pasă doar de senzațional și să comentați la cald, fără să vă gândiți la consecințe. Vă aprindeți la fiecare eroină/erou de Facebook.

Citând din vorbele ilustrului Radu Isac: „uneori doi oameni se ceartă pentru că unul exagerează ca proasta”.

 

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

One Comment

  1. Diferența între Amalia și Geo este că Geo și-a manifestat „diplomația” în câteva rânduri, anterior shamingului, iar interviul său de reabilitare a fost cusut anapoda, cu ață reflectorizantă.

    În rest, se pare că e o modă cu shamingul ăsta, doar că sunt niște reguli pe care lumea ori le ignoră ori nu le cunoaște. Doar îți aduci aminte de Hitter și șleahta de analfabeți. Mno… excesul de atenție dăunează grav sănătății.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *