Transformers Românesc: Optimus Prime pe GPL

Când eram copil aveam o singură jucărie din universul Transformers. Era o motocicletă cu ataș care se transforma în robot. Era una din jucăriile mele preferate, așezată pe raftul ăla bun, alături de Țestoasele Ninja și figurinele Action Man­ de la McDonald`s.

Bă Bonea, taci din gură! O pieptănai pe Barbie și acum o arzi golănește cu Transformers?”.

Când au apărut filmele Transformers m-am dus să le văd. Și mi-au plăcut. Cam la atât mă pot rezuma eu în materie de „recenzie cinematografică”. Dacă spun „mi-a plăcut” înseamnă că-i un film văzubil. Nu-s capodopere cu Al Pacino, dar nici filme cu Adam Sandler.

Ce mi-a plăcut cel mai mult la seria Transformers e că mi-a stârnit românismul: dacă încep și aparatele de la noi să prindă viață? Sună fabulos!

Să ne invadeze o armată de marțieni și să ne salveze Optimus Logan? Să mergi pe stradă și să vezi cum se transformă o Dacia Solenza lângă tine într-un robot umanoid? Ăsta SF!

În locul lui Optimus Prime, TIR-ul american (Freightliner, pentru cunoscători), o să avem un Roman, modelul 2.65 FAEG cu motor de Dacia pe benzină.

http://istoria-camioanelor.webnode.ro

istoria-camioanelor.webnode.ro

Bătrânul Oltcit se transformă într-un robot cu aripi, capabil să zboare până la fosta fabrică de la Craiova și înapoi. Eventual trage rafale de praz.

IMS-urile nu se transformă în nimic pentru că sunt absolut superbe și marțienii vor face apoplexie de ciudă că n-au așa mașini de teren.

De asemenea, să nu uităm de telefoanele românești AllView care se vor transforma în prăjitoare de pâine (nici așa nu vor funcționa prea bine, dar măcar au încercat), DVD-playerele E-Boda vor ajunge mini-tancuri și vor scuipa CD-urile/DVD-urile cu o viteză uimitoare și cel mai bătrân robot românesc, Iliescu, va căpăta forma unei bombe atomice, copie după modelul rusesc „Bomba Țarului”. Nu știm dacă o să bubuie.

Ăsta da film.

Până apare varianta românească te trimit să vezi ce au făcut americanii în a V-a parte a seriei: The Last Knight! Cică e nasoală treaba, vor roboții să se căsătorească între ei și ăia din Coaliția pentru Autoboți Tradiționali fac scurgere la ulei și mir. Trebuie să vezi filmul.

Detalii:

Transformers 5 – The Last Knight. Miercuri. 21 iunie. 2017. AFI București. IMAX 3D (e și la fițe, știu). Ora 19:30.

O invitație dublă. Pentru tine și robotul/roboata preferată.

Cum câștigi:

Dai share la text-ul ăsta (share public, să te găsesc), pui următoarele hashtag-uri: #IMAX #TF5 #RoImage (să te găsesc) și atât. Marți seară fac extragerea pe random.org.

Ce robot finuț sunt.

Vizionare plăcută.

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *