Toți ne sinucidem

Influență: Nurofen + Teraflu

De sâmbătă se vorbește doar despre suicid/depresie/accidentul de pe DN1. Lumea a aflat (din nou) că oamenii se sinucid, că depresia-i nasoală și alte asemenea. N-o să mă apuc să dau sfaturi și să par mămos cu nimeni, pentru că-i evident: să te omori nu-i bine, ba să te transformi și într-un sinucigaș-kamikaze, e clar că nu. Până la urmă despre suicid și depresie am scris și-n „Miercuri 10” (Publicitate!).

Ce vreau să spun? Că unii avem depresii. Și pe unii îi deranjează totul când au o depresie. Îi deranjează minimizarea faptului. „Nu-i poți spune treci peste”, ori „lasă că-s alții cu probleme mai grave”. Unii oameni se simt incapabili. Unii oameni se simt ineficienți și în plus. Unii oameni nu pot trece peste o relație pe care și-au dorit-o atât de mult. Unii oameni nu cred că există „milioane de femei și una sigur e perechea ta”, pentru că nimeni n-are timp să vadă milioane de femei. Unii oameni sunt dărâmați când pierd un loc de muncă, pentru că astea nu cresc în copaci și „lasă că o să faci ce-ți place ție și o să ajungi șeful tău” nu funcționează, altfel făceai asta de la început. Unii oameni nu iau șuturi în fund, ci în c*aie. Unii oameni postează pe Facebook că se sinucid și primesc like-uri. Unii oameni nu postează pe net. Unii oameni se sinucid ca tipul de pe DN1 (mai puțin partea cu intratul în altă mașină). Unii oameni aleg otrava, lama sau funia. Unii oameni se sinucid în timp. Unii oameni aleg tutunul, alcoolul sau mâncatul la McDonald`s. Unii oameni se sinucid mergând la război, și se sinucid kamikaze ca cel de pe DN1. Unii oameni se sinucid cu stres, griji, lipsuri. Unii oameni nu se sinucid și-s triști toată viața. Unii oameni merg la terapie și se „vindecă”. Unii oameni merg la terapie și devin niște zombie mascați în optimism. Unii oameni se sinucid și la o săptămâna după apar schimbări ce le putea întoarce viața cu totul, în bine. Unii oameni nu sunt egoiști că se sinucid, ci doar nu mai pot. Unii oameni nu-s lipsiți de curaj dacă se sinucid, ci lipsiți de dorința de a mai exista. Unii oameni se exprimă-n scris când sunt triști. Unii oameni se exprimă-n muzică. Unii oameni nu se exprimă. Unii oameni știu că nu e normal și bine. Unii oameni se sinucid din motive pe care tu le consideri proaste. Unii oameni nu cred asta.

Unii oameni se sinucid. Alți oameni nu pot schimba nimic. Alți oameni pot schimba. Majoritatea nu. Majoritatea dă like și spune platitudini: „sinuciderea nu-i bună”. Unii oameni vor înțelege că-s trist. Unii oameni n-au înțeles nimic.

Unii oameni pot completa la comentarii cu ce vor ei…

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *