Toți am fost puțin orbi. Cândva

Sunt parte din țara/societatea/perioada istorică în care femeia abuzată e considerată vinovată pentru palmă, înjurătură sau viol. Ați remarcat că se discută mai mult despre victimă decât despre agresor? Nebunu`-i nebun, ce să mai spunem despre el?

Hai să disecăm suferinda, să aflăm cum s-a simțit când a fost înghesuită-n gang, ce crede că a stârnit valul de pumni, de ce mai iese pe stradă. E proastă?

Mea culpa. Și eu gândeam așa până de curând. Că nu înțelegeam patologia și, fază tare!, nimeni nu te-nvață așa ceva la școală, TV, în familie. Le înveți singur. Din cărți.

Acestea fiind zise, am citit „Orbi” de Petronela Rotar.

A fost interesant să cumpăr cartea din Brașov, oraș în care se desfășoară o bună bucată din acțiune. Am plasat o parte din momentele cărții în puținele locuri pe care le știam.

E o lectură ușoară. În sensul că-i o poveste cursivă, liniară, cu ușoare hopuri prin timp și logică. Nu-ți fracturezi creierul între pagini. Nici nu cred că asta-i menirea, să-ți spargă creierul. Are alt scop. Și dacă te prinde, așa cum a reușit să mă agațe pe mine, o termini în trei zile.

Ce mi-a plăcut foarte mult la „Orbi” nu e experiența de viață a personajului principal. Am empatizat, cunosc femei în relații toxice. Galopam prin pasajele alea cu un „da, știu faza… e nasol… am mai văzut…”, dar mă captiva partea în care victima era în cabinetul psihologului și-și vedea problema.

Un Irvin Yalom mai puțin tehnic și mai la obiect.

Ai o senzație interesantă de victorie personală când vezi că cineva conștientizează mizeria în care se scaldă.

Vă recomand cartea. Și, mai important, vă sugerez s-o oferiți cadou prietenei pe care o știți într-o relație ideală. Poate o vindecă de „glaucomul amorului”.

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.