Textul ăsta are cotă mică să enerveze pariorii

Până de curând ne plângeam de faptul că sunt prea multe sucursale de bănci prin orașe. Apoi au apărut șaormerii. Apoi farmacii. Covrigării. SH-uri. Case de amanet. Acum e rândul caselor de pariuri sportive.

Ați luat vreodată la pas vreun bulevard mărginaș din București (cu toate că nu văd să fie capitala o excepție)?

Câte case de pariuri ați văzut? Vă spun eu o cifră exactă: căcălău. Mega Image nu visează să deschidă în lume atâtea magazine câte case de pariuri sunt într-un oraș mare. Dacă ești ahtiat după jocuri de noroc șansele să-ți pierzi banii și mințile sunt uriașe. Practic la orice pas cineva te ademenești să-ți încerci norocul pe un câine, un cal sau 11 gloabe și-o bășică. Oooo, ușor! Nu-mi săriți în cap cu „George, dacă n-ai jucat niciodată nu știi despre ce-i vorba”. Ba din contră, am jucat la pariuri spotive și știu ce înseamnă. E un microb infect, o formă mintală de HIV. Dacă ai și cartofori în familie cică-i genetică „nevoia” de a pierde bani la jocuri de noroc.

fotbal 2

Cum spuneam, prin clasa a XI-a am experimentat vreo 4-5 luni PariLoto.

Îmi convenea că puteam să pariez 1 leu. Nu voiam mai mult. Pariam săptămânal 1 leu pe niște meciuri. Am câștigat de trei ori. De două ori 80 de lei și o singură dată 150 de lei. Și atât. Mi-am scos banii investiți și m-am oprit. De ce m-am oprit? Se-ntâmpla în perioada când echipa favorită de fotbal era eliminată spectaculos dintr-o semifinală de Cupa UEFA și plângeam ca un copil. Până și tata, un suporter mult mai înfocat, mi-a spus că „exagerez”. Apoi m-am liniștit. De tot. Mi-am dat seama că pasiunea asta te omoară cu nervii și nu-ți aduce nici măcar un beneficiu.

Practic starea mea psihică depindea de cheful și forma fizică a lui Rădoi, Paraschiv sau Ogăraru. Cât de greșit sună asta, nu? Am început să-mi dau seama de absurdul situației când vedeam colegi de clasă DISTRUȘI de faptul că echipa favorită ratase o calificare. În timp am mai întâlnit situația asta la locurile de muncă unde vedeam fețe lungi și plânse pentru un meci pierdut de X-uleștii. Tati, tu ai ce pune pe masă acasă? Ți-ai verificat plombele? Stai bine cu rinichii? Altă grijă n-ai?

Dar deja astea-s alte discuții. Important e că pot înțelege că a juca la pariuri e o boală. Serios.

E o boală. Așa cum îți pierzi viața și familia la ruletă poți s-o pierzi și-n fața unui tabel cu meciuri din Liga I. E același rahat, doar că-n ultima situație venitul tău depinde de mai mulți oameni. Și tocmai asta nu-nțeleg eu de ce nu-nțeleg pariorii: situația este atât de încețoșată-n fotbal (ăsta-i sportul vizat de cele mai multe pariuri) încât cum să nu-ți vină s-o lași baltă. Liga I pute a blaturi.

Doar avem aproape jumătate dintre oamenii importanți ai fotbalului românesc în pușcărie. Știm că se fac blaturi și-n străinătate. Știm că se fac blaturi la nivel înalt: FIFA, UEFA, etc. De câte dovezi ai nevoie să-nțelegi că nici măcar nu mai e hazard: Barcelona poate mânca bătaie oricând de la o echipă de mâna a III-a, cu 0 la 5, contra unui câștig undeva pe planetă egal cu salariul lui Messi. Sună incredibil, dar s-au întâmplat atâtea încât e deja credibil.

 

fotbal 4

Personal urăsc jocurile de noroc. Pariurile sportive nu-mi par de încredere. Loteria Română? Un veșnic Bingo murdar și soios, șlefuit de trecerea anilor. Păcănele? Par genul de oameni care n-au încredere să facă plăți cu cardul, de frică să nu-i fure „tehnologia”, dar se dau pe mâna unor aparate programate. Ruletă? O nebunie. Singurul căruia-i mai acord un gram de credit este Pokerul. Dar asta de dragul unor seri lungi de sâmbătă, din an în paște, când mai mult contează conversația decât chips-urile pasate de la unul la altul.

Mozzart Bet? Cine a venit cu numele ăsta? Sau e adevărat că lui Mozzart îi venea inspirația doar când îi intra speciala.

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *