Turismul de trofee fotografice

Mulțumită/datorită/din cauza unor prieteni de pe Facebook pot spune că „am vizitat” ceva locuri din lumea asta largă. Am văzut, prin sutele de poze postate de ei, părți bune din Barcelona, Praga și Mamaia. Bine, dacă e s-o spunem p-aia sinceră mai mult le-am văzut fețele din unghiurile alea bune, dar undeva printre șuvițe de păr și filtre de Instagram am dibuit niscaiva monumente.

Ăștia care pun în albumul de familie Facebook sute de poze din vacanțe merg cu valul. N-o să vezi sute de poze din Kosovo, Găgăuzia sau (altă țară care nu-i călărită de turiști).

Yuval Harari spunea într-un interviu că oamenii nu vizitează alte meleaguri pentru ce le oferă ca experiență, ci pentru că le place să schimbe peisajul din jurul obiectelor pe care le cară după ei. O altă interpretare a vorbelor lui George Carlin care descria turismul ca fiind o plimbare de rahaturi dintr-o parte în alta.

Alții se plimbă prin lume pentru statut și că dă bine în portofoliu să bifezi niște selfie-uri.

În principal asta facem. Ne umplem ghiozdanele/trolerele/portbagajele cu obiecte fără de care nu putem să stăm, ne cazăm în condiții cât mai aproape de ce avem acasă (ori mai luxoase) și ne batem pe spate în poze de social-media considerând că trăim „precum localnicii”, ori că simțim „energia” locului.

În unele dimineți mă mai uit pe TLC la „House Hunters” și mă amuză să văd oameni care vor să se mute din locul X în Y, să trăiască precum localnicii, dar la final îți dai seama că nu vor decât o spoială autohtonă peste zona de confort.

Așa suntem și în vacanțe. Câți vor să-și petreacă vacanțele în blocuri mărginașe din alte capitale europene? Ce farmec mai are vacanța dacă poza de la cazare ilustrează un altfel de cartier Berceni? Te vezi în sejurul estival în condiții de localnic mediocru care n-are piscină, saltea cu memorie sau cabină de duș?

Unde e vibe-ul local? În cele câteva cuvinte pe care le înveți, arhitectură și mâncare. Cu toate că ai merge pe ceva „sigur”: pui cu cartofi prăjiți, pizza sau Mc.

Mi-au venit toate astea în minte după ce am citit un articol despre o celebră destinație turistică pe care turiștii o violează și reinterpretează pentru spectaculoase poze de Instagram.  În Bali există un loc unde toată lumea vrea să-și facă poză stând într-un picior, ori cu mâinile în tot felul de poziții de inspirație budistă. Bag mâna-n focul lui Thích Quảng Đức că mulți nu știu însemnătatea locului, ori a posturii alese pentru poză. Dar dă al naibii de bine lângă #-uri. Uite ce echilibrați, iluminați și frumoși suntem.

Localnicii și-au dat seama că-i un cal de bătaie acolo așa că exploatează foamea de instantanee a turiștilor. Cu timpul poate modifică și una alta la monument, să corespundă cu dorința de nou a celor care vor să rupă internetul în două cu o fotografie perfectă.

Până la urmă îi înțeleg și pe ăia care se relaxează la margine de oraș, pe o păturică lângă grătar și-n zgomot de playlist personal. De ce să te duci până-n πzderia dacă vrei să fie ca acasă?