Numele meu este anxietate și am George Bonea.

Sectorul 5, Vasluiul Bucureștiului

Știu că titlul pare prea dur și pe unii am să-i lovesc în mândrie (mândrie de sector? E cineva mândru că provine dintr-un anumit sector?), dar am să mă justific, documentat și cu experiență „din teren”. Bine, de amorul artei poate am exagerat pe ici-colo. Dar să vedem.

În primul rând, să stabilim ce înseamnă Sectorul 5:

  • Grosul îl constituie zona Rahova-Ferentari, dar pentru ridicarea moralului avem și peticul Cotroceni, o frântură din Ghencea (în spatele stadionului, niște străduțe), o bucățică din Centrul Vechi și cea mai rău famată zonă din București, Palatul Parlamentului;
  • Penultimul sector din București ca număr de locuitori, pe ultimul loc fiind Sectorul 1, dar acolo parcul Herăstrău e cât întreg cartierul Cotroceni. Ori de aproximativ 10 x Parcul Izvor, cel mai mare parc din Sectorul 5;
  • Cele mai ieftine chirii din București;
  • 1 singur mall (Liberty Center Mall, o chestie cu viitor incert);
  • Marian Vanghelie, primar între 2000 și 2015. Era și azi primar dacă nu-l săltau. Oricum, mă aștept ca majoritatea alegătorilor din sector să-l aleagă până moare. Sau mor.

 

Conform unor cifre din 2012, cele mai multe infracțiuni stradale au avut loc în Sectorul 3, dar există o vorbă că „hoțul nu fură din zona lui”. Și dacă vă uitați peste harta mentală a fricii o să vedeți că Sectorul 5 arde precum micii ăia făcuți de Vanghelie în campaniile electorale.

Sunt multe motive pentru care Sectorul 5 e, cumva, rupt de restul orașului. Vă spune asta un fost rezident care apoi s-a mutat în București.

În primul rând te pune pe gânduri faptul că Vanghelie a câștigat la pas atâtea mandate. Ceva e putred aici. Bine, s-au dat pomeni și s-au organizat petreceri câmpenești, dar totuși!

Îmi aduc aminte de anii de glorie ai PDSR-ului când cu o săptămână înainte de alegeri se puneau garduri și se plantau pomi pe alei, iar a doua zi după alegeri erau scoși copacii și desfăcute gardurile.

Apoi, PDSR-ul a devenit PSD, dar Vanghelie a rămas Vanghelie. S-au dat telefoane mobile, cuptoare cu microunde, cârnați, salam și dacă-ți puneai la geam banner cu PSD primeai 100 de lei la finalul campaniei. Un fel de promoție cu inimioare Maggi, dar pentru un borș de partid.

Vanghelie a avut (sper că la trecut) o imagine atât de bună în rândul alegătorilor din Sectorul 5 încât alți membrii ai PSD-ului candidau sub garanția unui analfabet. Practic Geoană intra în Ferentari doar dacă Marean spunea „băieți, atenție la frățiorul meu, da? Să nu vă atingeți de el, că-i cu mine”.

Vanghelie a vopsit și pritocit niște școli ca să fure ochii prostimii de la jecmăneala din primărie. A mai dat cu bidineaua pe niște blocuri și cam atât.

E vizibilă cu ochiul liber trecerea din orice sector în 5. Parcă te teleportezi din Cluj în Petrila.

Sectorul 5 n-are metrou. Nu pun la socoteală gurile de metrou aflate la marginea sectorului (Eroii Revoluției, Eroilor, Izvor). În miezul lui n-ai cum să ajungi repede. Nu există plan pentru așa ceva. O să-și facă Piatra Neamț metrou și-n Rahova tot cu 32-ul o să ajungi.

Și că tot vorbim de RATB, Sectorul 5 e dependent de câteva mijloace de transport: tramvaiul 32, autobuzele 139 și 226. Evident că mai sunt și altele, dar dacă se oprește-n drum vreun 32 o să vedeți sute de oameni pe jos, precum într-un exod, pe ruta Rahova – Unirii și retur. E jenant să faci 20-30 de minute de la Depoul Alexandria până la intersecția cu Strada 11 Iunie, și ultima stație s-o parcurgi în tot atâta timp pentru că strada e îngustă, mașinile blochează șina de tramvai și trotuarul lat de la Patriarhie stă gol în așteptarea pupătorilor de moaște.

Sunt zile când ajungi mai repede la Pitești decât la Piața Rahova pentru că 139 e blocat pe Drumul Sării, 226 face rugină pe Șoseaua Panduri și 32-ul stă în mijlocul drumului de la o defecțiune.

Îmi dau seama că la mijloc sunt și probleme care țin strict de RATB. Ori de calitatea oamenilor (ăsta e un subiect interesant care necesită un studiu sociologic profund). Ori de astre. Ori de Dumnezeu. Dar pe oricine am căuta să plasăm vina o să rămânem cu același rezultat: un sector din București a rămas mult în urmă. E atât de retrograd încât oamenii fac mișto de Drumul Taberei doar pentru că nu-i politically correct să faci glume pe seama celor cu handicap.

Să spunem că-i fratele „mai special” al celorlalte sectoare.

Fără metrou, o regândire a străzilor și mijloacelor de transport în comun nu se vor schimba prea multe.

Ba chiar aștept cu nerăbdare următoarele alegeri când PSD-ul va defila la braț cu toți asistații social posesori de BMW-uri și apartamente cu gunoiul la geam.

Evident că-n tot Sectorul 5 există și oameni grozavi și civilizați, dar efectul lor e minim. O mână de rockeri nu pot schimba muzica la o nuntă de maneliști.

 

 

2 răspunsuri

  1. Total neinspirată și nedocumentată comparația cu Vasluiul. La cum arată Vasluiul acum, pun pariu că mulți bucureșteni și-ar dori ca sectoarele în care locuiesc să arate precum orașul Vaslui. 😉

    Acolo este curat, trotuare și șosele refăcute, lume mai calmă. Poți fi binevoitor în tihnă pentru că sunt șanse mai puține ca cineva să te ia de fraier și în niciun caz nu vei avea parte de vreun mitică isteric și nervos care să claxoneze agresiv dacă ai pornit mai lent de la semafor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.