Numele meu este anxietate și am George Bonea.

IMDB-iști, mi se rupe filmul de notele voastre

Hei, George, vrei să vedem un film”. “Da”. “Ce film?”. “X-uleanu revine”. “Hmmm… oare cât are pe IMDB?”. Și poți să-ți bagi ceva-n el de film, pe care probabil l-ai așteptat cu nerăbdare, dacă pe irefutabilul IMDB are sub nota 7.

Eu nu sunt cinefil.

Nu doar că nu sunt pasionat de filme, dar în 90% din cazuri adorm încă din primele cinci minute. Trebuie să fie ceva foarte interesant sau foarte istoric să rezist fără pauză de somn până la final. Așa că probabil îmi înțelegeți frustrarea când ajung pe IMDB și văd că un film care mie-mi place e cotat precum elevul nemernic pe care profesorii vor să-l treacă pentru a scăpa de el.

Ați văzut “Southpaw”? Filmul ăla nou cu boxerul crescut la orfelinat care se luptă pentru familie, să iasă din niște datorii, scandaluri și depresie? E bun, merită văzut. Are 7,7 pe IMDB (dacă-ți pasă de asta) și are actori buni, precum Forest Whitaker. După ce s-a terminat o aud că mă întreabă: “și? Ce părere ai? Nu că-i foarte trist și bun”. “E bun, e trist, dar nu este entuziasmant. Pentru mine este o reinterpretară posh și modernă a filmului The Champ (1977) cu Jon Voight”. Și pentru că prin anii ’70 nu se făceau trailere bombastice și explozive ca acum am intrat pe IMDB să-i arăt câte ceva despre (probabil) cel mai trist-mișto film din istorie. Cât are pe IMDB? 6,8! 6 virgulăfucking 8!

imdb 2

Pentru cine nu știe cum e “The Champ” am doar câteva cuvinte: actorii sunt grozavi, puștiul de 8 ani din film este senzațional și are o mimică pe care nu-mi amintesc s-o mai fi văzut în alt film la alt copil, povestea este simplă și bine conturată, fără brizbrizuri și extravaganță. Brici!

Acum, nu mă enervam, dar dacă ești genul care nu vede decât filmele “bine cotate” pe IMDB probabil vei rata multe capodopere.

De ce? Pentru că “The Champ” a primit aproximativ 5.000 de review-uri, pe când “Southpaw” a fost notat de 50.000 de oameni. Pentru că e nou, mai multă reclamă, etc. Așa că e normal să fie mai bine cotat în ochii celor care vor să fie mereu la curent cu “noul” dar uită de “vechi”. Ori n-au timp să le vadă. Cred că filmele din top 100 sunt acolo pentru că-i prea greu să le scoți și mult prea evident că-s geniale. Altfel aveam pe primul loc „capodopere” cu Adam Sandler și Steven Seagal.

imdb 3

În final vreau să subliniez că IMDB e bun doar dacă vrei date tehnice despre filme, actori, etc. Dar din punct de vedere al notelor… scârțâie treaba. Serios, “50 shades of Grey” are nora 4,4. Enorm!!!

Să te uiți la filme doar în funcție de notele de pe IMDB e ca și cum ai asculta muzică în funcție de ce se difuzează la Radio Zu.

În încheiere, cam asta simt eu despre IMDB:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.