Am fost să văd filmul românesc „Monștri”.
M-am enervat. Mi-a plăcut, dar m-am enervat.
N-o să înțeleg niciodată de ce unii se încăpățânează să facă filme cu subiecte atât de bune într-o manieră atât de aroganto-elitistă.
Cadre lungi despre nimic, ciorbe sorbite zeci de minute (nu-i cazul în „Monștri” – era colivă, dar înțelegeți la ce mă refer), personaje care nu înseamnă nimic pentru povestea principală dar cărora li se acordă îngrozitor de mult timp pe ecran.
Stereotipica mașină care explodează în filmele americane este nimicul care se întâmplă în filmele românești. Dacă n-ai o cameră uitată pornită pe un trepied nu e film.
Dacă am pune cap la cap toate secvențele din filmele autohtone în care nu se întâmplă nimic am avea un an de vizionare.
Îmi e și greu să recomand filmul „Monștri”. Mi-a plăcut și știu că subiectul merită dezbătut și cunoscut de cât mai mulți oameni (e o realitate pe care societatea o reprimă), dar îmi e cumva să recomand 10-20-30 de minute (a părut o veșnicie!) de cursă cu taxiul în care nu se întâmplă nimic și doar o minte odihnită și pofticioasă să găsească un sens ar putea și vrea să găsească o semnificație unui început de film atât de anevoios.
De ce? De ce se întâmplă asta?
De ce această lălăială artistică și scremută? Să intru mai bine în poveste? Să fiu parte din „suferința” personajelor? E ridicol. E plictisitor. Masele (cele cărora cu aroganță nu ne adresăm, prostimea să meargă la filme cu pac-pac!) nici să nu intre la astfel de filme. Nu-i de ele. Subiectele astea să le vorbim în spatele ușilor închise și apoi să ne lamentăm că vulgul nu înțelege.
În altă ordine de idei, n-am văzut „Joker”, dar deja am auzit că-s oameni care ies din sălile de cinema pentru că filmul „promovează violența”.
În ultima perioada am impresia că folosim prea ușor cuvântul „promovează” când ne referim la ceva care nu ne convine. Unii promovează violența, alții homosexualitatea, habotnicia, ignoranța, violența împotriva femeilor ș.a.m.d..
Filmele nu mai semnalizează/ilustrează, ci încurajează.
Linia dintre promovare și propagandă este foarte fină, dar din ce am înțeles filmul „Joker” portretizează un om cu probleme care este și se simte exclus. Evident că de amorul artei (și pentru că asta-i natura personajului) sunt și cadre violente, dar poate că ce vrea să arate filmul e că o societate în care toți suntem (de)conectați unii resimt mult mai arhaic abandonul. Poate că trecem în fiecare zi pe lângă jokeri și nu îi băgăm în seamă. Asta nu înseamnă că toți vor ajunge personaje sângeroase, dar… dar…
Oricum, concluzia e că în epoca în care trăim – asta în care punem filtre peste tot – semnalizarea unor aspecte mai puțin dorite este inevitabil promovare. Din fericire încă nu s-a ajung la situații absurde: filmele despre săraci nu-s considerate promovări ale pauperismului.
Aliluia.
