Doliul virtual și Mihai Șora

Doliul e un proces complicat, ca s-o spun pe scurt. Doliul online e și mai complicat, e un lucru cu care specia trebuie să se confrunte acum și cei mai mulți dintre noi încă nu știm ce să înțelegem din această manifestare virtuală.

Despre doliul online a scris foarte bine și femeia (și poate îi faceți un cadou de 8 Martie și o încurajați să-și reia activitatea scriitoricească), și mai au și cei de la ISCOADA un text care merită atenția voastră. 

Eu o să încerc să fiu scurt și clar.

În bula mea e lumea șucărită că soția lui Mihai Șora continuă activitatea Facebookistă a filozofului. Se pare că animozitatea față de această femeie a apărut de la înmormântare, când fiul lui Mihai Șora a spus că soția ateului înmormântat creștinește îi controlează activitate online. 

Acum vreo 4-5 ani am fost la un eveniment la care era invitat și Mihai Șora. Nu zic, poate că matusalemicul Șora era lucid și cu chef de viață în multe momente, dar în ziua aceea era catatonic și aveam să aflu că erau mai multe situații în care nu era foarte prezent. Asta aviz celor care-și imaginează că Șora stătea mereu pe Facebook să le răspundă lor (conform soției lui Șora nu-i plăcea să răspundă nici la telefon).

Ultimii ani mi-au lăsat impresia că Șora a tras paiul cel scurt al țării care-și caută periodic un simbol intelectual/elitist pe care să-l sugă de sens în căutarea relevanței de grup. D-aia l-au iubit necondiționat și oameni care nu l-au citit/auzit. Cum să nu iubești un simbol de bine?

Revenind.

Inițial, când am văzut și citit câți sunt „scârbiți” de atitudinea doamnei Șora de pe contul defunctului, am crezut că văduva s-a apucat să vândă uleiuri esențiale de pe contul lui, să-și promoveze vreo cremă de față, ori să cerșească bani. De fapt, femeia continuă să poarte o conversație post-mortem cu soțul ei, via pagina lui de Facebook. Atât. 

Sunt postări drăgăstoase, romantice, despre ei doi și despre Mihai Șora. 

Nimic mai mult. 

E doar o altă metodă de a consuma un doliu. 

De când sunt pe Facebook am văzut multe alte tipuri de doliu virtual. 

Cândva aveam la prieteni (nu știu dacă mai e) o femeie care-și pierduse sora într-un accident. În fiecare zi posta de pe contul surorii ei, texte despre „cum e lumea azi, când tu nu mai ești”. Nu știu dacă mai face asta și azi, la 5-6 ani de la eveniment, n-am mai fost atent și așa prezent pe Facebook. 

Alții păstrează contul defunctului și intră ocazional să mai posteze poze cu el. Să nu-l uite lumea. 

Alții, vii, dau tag celor morți în vacanțe. Pe modelul „și-a dorit să fie aici cu mine”. 

Unii pun o poză de profil neagră și o țin acolo cât simt ei. Ori o lumânare pe un fundal negru. 

Am văzut și poze de la înmormântări. 

Fiecare trăiește doliul virtual cum știe și cum poate.

Nu este mai ciudat ca… a pune o poză pe geamul mașinii și mesajul „nu te vom uita”. Nu e mai ciudat ca a pune o pânză neagră la poartă, ori a anunța la ziar, la rubrica „Decese” (pentru cei old-school). Online-ul (și în special Facebook) este parte din viața de zi cu zi. Cum unii cred că e de interes să-și arate fesierii în vacanțe, ori farfuriile de mâncare, alții consideră că doliul trebuie ținut și pe net (ori memoria celui care a murit). Pentru că trăim și online.

Asta face și doamna Șora. Păstrează vie (în online) memoria unui om care a comunicat și în online. Printre altele, lumea-l plăcea pe Șora și pentru că era bătrânul cool. Stătea pe Facebook. 

De ce e lumea șucărită?

Pentru că foarte mulți oameni sunt vexabili, ușor de rănit în amorul propriu. Ca să nu mai spun că sunt și neghiobi. Asta e explicația scurtă.

Doamna Șora este cel mai probabil un om suferind, trece prin drama de a-și îngropa jumătatea. Societatea analfabetă emoțional nu știe cum să reacționeze la asta, fiind vorba și de un simbol (așa cum menționam mai sus). Vă reamintesc cazul Ancăi Pandrea care după moartea lui Iurie Darie a ajuns caterinca/ciuca bătăii celor care au considerat că un om profund deprimat e „nebun”. Presa a fetișizat depresia ei până la absurd. Au trecut niște ani de atunci, nu-mi aduc aminte dacă cineva a tras un semnal de alarmă asupra meschinăriei din jurul dramei prin care trecea Anca Pandrea. 

Așa și acum.

Doamna Șora e deprimată. Își consumă depresia pe Facebook-ul soțului. Nu înjură, nu porcăiește. Dă block? Evident. Vă dau block politicienii că le spuneți adevărul în față, vreți să vă primească cu brațele deschise o femeie care vrea doar să păstreze (via Facebook) o legătură cu soțul și comunitatea acestuia? Poate are nevoie doar de validarea fanilor lui, de o constantă reamintire că el a fost minunat. Nu-mi lasă impresia că cere ceva pentru ea. Vrea tot pentru el. Ea se hrănește cu relevanța lui socială. 

Fie, dacă sunteți atât de cuprinși de îngrijorare pentru ea sunt ferm convins că puteți s-o ajutați altfel, eventual să întrebați un psiholog cum trebuie să vă comportați cu cineva care ține un doliu virtual. 

Am vaga bănuială că sunteți atât de tranșanți și scârbiți și după ce fiul lui Mihai Șora a spus niște chestii la înmormântare. Dar alea-s probleme de familie, să și le rezolve ei. Tot ce știm e că Șora a avut o soție, a stat cu ea până a murit (și a depășit suta-n prezența ei, ceea ce vă doresc tuturor) și că un om deprimat continuă să ducă mai departe o imagine pozitivă a soțului. Nu o consider nebună, nu-mi lasă impresia că vrea ceva pentru ea. E doar tristă.

Și dacă vă surprinde faptul că Șora nu-și manageruia singur pagina de Facebook… ghinion. Până acum niște ani țineam pagina câtorva vedete TV. Și cel mai probabil majoritatea celor de la TV/muzică/film ș.a.m.d. plătesc pe cineva să vorbească „natural” cu fanii. Chiar credeți că oamenii de succes au timp de Facebook și cohorta de „vai, ce bine arăți!”

Nu trebuie să vă placă Șora ca să nu fiți meschini.