Bianca Drăgușanu și pumnii comediei 

În mod normal nu mi-aș permite să spun despre vreo glumă că e bună sau proastă. Din două motive mari și late:

• Am făcut senzațional de multe glume proaste la viața mea (internetul îmi e martor și inclusiv subiectul textului ăsta mi-a fost cândva inspirație pentru vreo glumă răsuflată);
• Dezaprobarea (recentă – trăiesc copleșitoare revelații recente) pe care o am pentru concursuri de tip iUmor/Stand-Up Revolution/șamd vine tocmai din faptul că „cine ești tu să spui ce e amuzant?”, ba să mai și ghidezi din montaj actul unui comediant (îi tai glumele, pui sunet de bufnițe și greieri, cadre alese cu oameni care cască etc. – elemente care ghidează opinia). Mă bucur că prin anii 60-70-80, în SUA, n-a existat vreun format menționat mai devreme că altfel, cine știe, ne lipsea un prețios juriu de atâtea talente comice pe care azi nu știm cum să le înghesuim pe podium.

Altfel, viața e complexă și presărată cu multe „dar”-uri. 

Ăsta nu e neapărat un text despre umor (nu e un alt text despre ce e amuzant/nu e amuzant), ci mai degrabă despre cum se folosește umorul, ce semnalizează el și de ce cred/simt că o parte a bulei bune se folosește de un anumit tip de umor pentru a-și sublinia măreția. Și asta îmi provoacă păr pe splină.

Mi-a apărut pe Facebook zilele trecute o postare făcută de autorul & umoristul Silviu Iliuță:

Probabil m-a prins într-o pasă mai ciudată, obișnuiesc de ceva timp să ignor Facebook-ul și părerile de acolo (pentru că-s nerod și nu reușesc să nu intru în polemici), dar gândurile lui Iliuță (autor cu mii de titluri vândute – cum avea să-mi atraga atenția una din fanele lui – și membru „Cronica Cârcotașilor”)  despre Bianca Drăgușanu mi-a amintit de momentul ăla de acum 3-4-5 ani când făceam pe intelectualul pe Facebook despre Cristina Ich și femeia mi-a răspuns, pe bună dreptate, că dacă-s atât de inteligent și superior mai bine m-aș bate în argumente cu Pleșu nu cu una ca ea. Femeia avea dreptatea ei și mi-am dat seama că dacă nu-i ceva ce merită fundamental dezbătut despre Ich (mai precis ceva despre ichismele pe care le face), n-are rost să semnalizez că-s (mai) citit ca ea și s-o pun ca ultimul impotent într-o lumină analfabetă pentru că eu știu referințe culte și citate belicoase din oameni morți. Aș semăna cu ăia care-ți spun cu superioritate „cum? N-ai citit/văzut/auzit de X? Păi e de referință…”. Multe-s de referință. 

Că până la urmă despre asta e vorba, nu?

Se apucă unul care știe nume de autori (Platon, Schopenhauer, Kant șand) să facă paralele între clasici și contemporanii decadenți (materialiști/hedoniști/lipsiți de profunzimi intelectuale), totul cu o singură menire: să-și arate măreția intelectuală comparând extreme care fac statuie doar creatorului de comparație. 

Formula matematică e simplă:

VE = LCP1 x PCP2

Unde:

VE înseamnă „Valoare Emițător”

LCP1 înseamnă „Lipsă Calități Personaj 1” (neapărat contemporan, pop, comercial, în afara bulei emițătorului, eventual cu o educație precară – nonacademică)

PCP2 înseamnă „Plus Calități Personaj 2” (preferabil mort și recunoscut global, dar mai ales relevant în bula de referință)

N-am fost bun la matematică, dar ecuația e simplă și puteți s-o folosiți cu plăcere oricând vreți să păreți cel mai deștept dintr-o încăpere care, de fapt, e la același nivel cu voi.

E o metodă clasică de semnalizare ’ntelectuală, cel mai des e folosită în raport manele-muzică clasică/manele-rock. Probabil știți deja des întâlnite comparații între versurile agramate ale vreunei manele obscure Vs. ceva poezie de la Freddie Mercury. Hăhăială, uite proștii, ce șmecheri suntem noi. Altfel, Guță în perioada lui albastră avea versuri mult mai interesante (și bogate antropologic) comparativ cu orice a produs vreodată AC/DC în materie de versuri.

Eu asta am vrut să-i atrag atenția lui Iliuță în comentariul inițial. Pretind ca un autor de prestigiu și valoarea lui (cum bine au subliniat fanii lui, atrăgându-mi atenția că Iliuță m-a depășit ca număr de cărți vândute, ergo propter hoc are dreptate în orice discuție cu mine) înțelege ce a vrut să spună Bianca Drăgușanu când a declarat într-un interviu că „un bărbat sărac e prost”. Cum poți scrie cărți dacă nu ești în stare să citești oameni și contexte? Un scriitor nu trebuie să aibă și puțină capacitate de analiză?

Iliuță s-a enervat și a revenit cu altă postare în care se făcea singur prost (sarcastic & pasiv agresiv) pentru că nu l-a pupat toată lumea în stilul de umor de tip punch down (revin mai jos cu detalii), atrăgând atenția că subsemnatul (intitulat „influencer”) l-a jignit:

Cum zicea și Mititelu. Nu ne-am jignit. Eu l-am făcut fudul, el s-a făcut prost. 

Să nu mă lungesc, mai bine las cu liniuță punctele cheie pe care vreau să le subliniez:

• Bianca Drăgușanu este o femeie adaptată (aproape) perfect la contextul social din care provine și bagajul pe care îl are. Observații de tipul „de ce n-a făcut Drăgușanca bani din scris cărți?” sunt de o naivitate îngrijorătoare pentru oricine spune așa ceva. Îmi permit să consider un pericol pentru propria persoană omul care își pune astfel de întrebări fără să-și dea singur răspunsul evident;

• De fapt, ce a verbalizat Drăgușanu nu e atât de exagerat, absurd și de neimaginat. Femeia a spus că n-ar vrea să întrețină un bărbat și că unul incapabil să se întrețină (simplist considerat „sărac”) e un „prost” (și că nu corespunde gusturilor ei) – pentru că raportat la universul ei e dovadă de prostie să nu te descurci financiar. Wow! Șocant. Dacă întrebați o bună parte din românii care au făcut bijnițăreală cu blugi și aur în anii 90 o să auziți același discurs. „Doar proștii nu făceau bani”. Altfel spus nici eu n-aș vrea ca fata/băiatul meu să întrețină un partener, și-s ferm convins că nici soția mea nu merită un întreținut; 

• Din nou, trebuie să ne raportăm la filozofia ei de viață în raport cu viața ei. Femeia sunt sigur că a făcut tot ce a putut (fizic & moral) ca să ducă o viață sigură și confortabilă în contextul în care se află România și mediul din care provine. Femeia n-a ales și n-a ajuns pe drumul pe care e provenind dintr-un alt mediu decât cel pe care-l anticipăm. De altfel, și ea recunoaște într-un interviu că a avut o copilărie cu multe neajunsuri. Din ce știu eu, o copilărie cu lipsuri fundamentale (materiale și emoționale) cimentează un anumit tip de comportament la maturitate. Nu e Bianca Drăgușanu prima și nici singura care-și face toate poftele în notă „imorală” (conform vulgului plesnit de moralitate și cultură financiară). Dacă dăm banii ei celor mai mulți români vom vedea „investiții” și mai/la fel de non-intelectuale;

• Cele mai multe femei care o judecă (mai ales în secțiunea de comentarii de la Iliuță) îmi lasă impresia că-s mironosițe-martire ale unei iubiri pentru un amărăștean pe care l-au și întreținut, iar El le-a iubit pentru banalitatea lor erotică (ele nefiind operate, botoxate, false). Ochiometric pot spune și în ce cluster de vârstă/educație/bagaj economic sunt, dar să nu dăm cu bățul prin gard. Oricum, semnalizând ca femeie că Drăgușanu e o „plasticată pițipoancă” atragi atenția asupra ta că ești o „frumusețe naturală deșteaptă”. Miroase și a misoginism internalizat, dacă vreți vreodată un exemplu al acestui concept. Iar caterincile celor mai mulți bărbați despre Bianca Drăgușanu sunt pur și simplu observații cu iz rural;

• Acestea fiind zise, Bianca Drăgușanu nu e o excepție jignitoare pentru seva românească, e doar rezultatul unor contexte de care nu e responsabilă și pe care dacă nu-l înțelegem nici nu-l putem repara (astfel încât să nu mai avem parte de incalificabile Drăgușence);

• Iliuță e virusat/influențat/creator de umor de tip Cronica Cârcotașilor (nu-i de mirare că a lucrat/lucrează acolo). Cronica are obiceiul să facă virtue signalling și punch down comedy. E formatul de umor care trăiește din a stereotipiza categorii sociale ușor de învinovățit pentru propriul eșec (și al altora). E emisiunea cu umor smart la care Găinușă (considerat cândva printre cei mai inteligenți umoriști români) imita un Adi Minune stând cu genunchii pe pantofi, vorbind cu un H puternic, „țigănesc” înainte de fiecare cuvânt („haur”, „haoleu”) și notând numele țării cu „Rromânia” (te-ai prins? Rr… rromi…). Hrubaru, Huidu, Dezbrăcatu, Bebelușele (absurd concept) – și despre aceștia îmi amintesc în sketch-uri și pastile comice care stereotipizau simplist (romi, unguri, gay, femei „proaste și blonde”), ori făceau punch down comedy pe alte categorii la îndemână. Prin gluma lui Iliuță de mai sus revăd umorul care o făcea pe profa de fizică să se dea cu cracii-n sus. Aia care nu te băga-n Capacitate pentru plete, dar era îndeajuns de superioară să râdă de toate stereotipurile de miercuri seară de la Cronica Cârcotașilor.

Până la urmă despre asta e toată discuția cu Iliuță. Punch down vs. Punch up comedy.

Și eu mai făceam d-astea pe la începuturile mele în comedie. Găseam o categorie ușor de ridiculizat (ușor pentru că masele gândesc în asentiment și refulează în astfel de instanțe) și dădeam în ea: etnie, femeie la cumpărături, oameni needucați, săraci. Fie, gusturile nu le discutăm (acum), dar putem dezbate efectul acestui tip de umor. O analiză mai socială a umorului mi-a arătat că, pe termen lung, poporul are de pierdut dacă se hăhăie la punch down comedy. A râde constant de cei sub tine (intelectual sau financiar) e un debușeu fals pe care (preponderent) clasa de mijloc îl folosește ca apă de gură în fața realelor probleme. Viața e mai simplă când râzi de ăia mulți și proști de sub nivelul tău. Altfel consumi viața și frustrările dacă râzi (și blamezi) categoria de sub tine.

Toma Caragiu&ceilalți autori de umor subversiv pre-1989 (punch up) a avut un rol foarte mare în tot ce s-a întâmplat cu România comunistă. 

Cinic vorbind, Iliuță&ai lui n-ar putea face prea mult punch up. Că punch up înseamnă să dai și-n sponsori comuni. Că Bianca Drăgușanu și ceilalți beșteliți de bula intelectuală sunt sponsorizați (și) de companii care dau bani ambelor tabere. Direct sau indirect. Dacă mergi pe firul banilor lucrurile ajung să se întâlnească. Nu mai spun ce se întâmplă dacă mergi pe firul instituțional (ăla care produce contextele care livreză „sinistrele” Drăgușence, „femei materialiste, operate, păcătoase”) și ajungi să muști mâna (politică/antreprenorială) care hrănește fabrica din care-ți asamblezi punch down-ul. 

Iliuță&Cronicarii Comediei nu-s singurii suferinzi de punch down comedy. Bendeac și-a consolidat cariera pe asta. Vacanța Mare la fel. Singurii care (mai) dădeau sus post-1989 erau cei de la Divertis, Grupul Vouă (ăla vechi) și Pătraru. Îmi cer scuze dacă am omis pe cineva. Paradoxal, cei mai vânoși comedianți punch down fac mereu apel la moștenirea pe care și-o arogă din „comedia aia bună”: Toma Caragiu, Dem Rădulescu, clasici, uitând că ăia făceau un fin și superb punch up anti-comunist în sketch-urile lor. Bendeac n-a băgat niciodată șopârle la Antena 1 (varanisme, mai corect), iar Iliuță&co. n-au lovit mai sus de politicul-memă, umorul evident și aparent punch up. Știu, râdem puțin de politicieni, dar hai să batem moneda pe o mână de jurnaliști bâlbâiți, pe romii analfabeți și pițipoancele materialiste. 

Acum, dacă ești profund chitit pe ceea ce e și reprezintă Bianca Drăgușanu, mai corect (după mine) e să faci umor-moralist despre ceea ce produce Drăgușence. Despre brandurile care se folosesc de Drăgușence. Dar mai ales contextele: sărăcie, lipsă de educație, lipsă de cultură, familii disfuncționale, un sistem care întreține toate astea, inclusiv o cultură a blamării individului care suferă de lipsă de cultură. Să dai constant cu pietre în ăia care n-au învățat cu ce cuțit se curăță peștele e rudimentar și ineficient. Face bine la ego, dar e inutil.

Altfel, textul ăsta putea să nu existe dacă gândeam și mă amuzam că Bianca Drăgușanu e o proastă care nu aplică filozofiile celor menționați de Iliuță. Dar putea să nu existe și dacă Iliuță nu făcea pe comediantul moralist cu un efect al problemei pe care (se face că?) nu o vede. Unde mai pui că morții menționați de Iliuță, atât cât îi știu eu, n-ar vrea să fie comparați altfel, ori să fie folosiți în astfel de dezbateri. Ei ridicau probleme mai profunde (poate chiar unele derivate din tiparele subliniate de Drăgușanu), nu erau chitiți pe ridiculizat femei care (probabil) au crescut în sărăcie. Astea-s mitocănisme. Ceva îmi spune că nici nu se dădeau în vânt după fuduli ca Iliuță. Și persoanele pe care le cunosc și care chiar trăiesc pentru Kafka, Poe, Proust șamd nu fac niciodată comentarii și comparații de tipul ăsta. Pentru că sunt siguri pe ei și inteligența lor.

Nu-l condamn prea dur pe Iliuță. Și eu mai fac greșeala lui. Obișnuiesc să fac punch down cu glume despre fratele lui Vlad Cazino, Micutzu. Nu-s mereu mândru de mine, dar cu Micutzu miza e mai mare, ținta e mai grea. No pun intended.

Cred că asta e cea mai woke revelație pe care am reușit s-o am: șucăriții pe faptul că „nu mai poți râde de orice și oricine” sunt, de fapt, nervoși că umorul la prima mână și punch down nu mai e așa amuzant. Dar pentru un comediant trebuie să fie provocator să faci glume mai bune, nu?

Plus că (mai) moral e să faci glume despre ăia care le fac pe femei să se opereze-n draci. Cam slăbuț repertoriul despre ăia care vor femei cu sânii cât geamandura, buzele cât sânii și respectul de sine cât cercelul din buric (pe care tot el l-a vrut). Ce caterincă light facem despre inceli și zeii lor (bogați și influenți).

Dacă Iliuță vede textul ăsta și i se pare o glumă proastă… îmi pare rău. Defect din copilărie. E miercuri. Și de când sunt mic m-am obișnuit cu faptul că miercurea e program de glume proaste. Mai ales seara.

…

P.S. – dacă ești finalist/ă de Psihologie și te hăhăi online la glume despre Bianca Drăgușanu și altele ca ea, mai ales poantele alea hardcore, sexiste, îți sugerez să-ți returnezi diplomele. Faci de râs o breaslă. Ești prost/proastă? La tine pot apela femei care n-au încredere în ele, care-și urăsc corpul, și tu faci miștouri de autobază?

P.S. 2 – fierți pe filozofia de viață a Biancăi Drăgușanu? Mi se pare corect și putem s-o discutăm ca niște oameni mari care au citit cărțile cu care îi dau peste bot vedetei. Altfel, glume că e „plastifiată” am mai auzit și-n autobuzele din 2007. Tot acolo suntem?

…

Update 15 Septembrie. Șerban Huidu mi-a dat mail:

„A pune pe picior de egalitate Cronica cu jeguri spălătoare de creier ca România TV, Metropola, antena3 etc, doar pentru ca nu e woke e o mare greșeală. Chiar nedreptate. Noi am fost woke când curentul asta chiar nu exista. Am  spus verde în fata lucruri pe care nimeni nu le concepea în 2000.

Dezbracatu a luat bătaie la un Pride de la Noua Dreapta. Am avut invitați din comunitatea lgbt când nimeni nu se gândea sa facă asta la tv. Am strâns bani pentru autobuze școlare și am dublat eu suma strânsă. Astea sunt lucruri pe care le-am făcut. Pe lângă a rade de nebunii momentului. Bebelusele alea făceau parte dintr-un spectacol de televiziune. Asa cum era ea in 2000. Dar unele au terminat dreptul la stat chiar dacă profesorii la spuneau Bebelusele dans.

Emisiunea asta a fost un gând spre mai nine. O asanare a unei societăți care atunci era groaznica. E o emisie de opinie care sa folosit de umor. Nu e o emisiune de umor cum greșit o etichetei. Punch line. Acum are woke care ne baga în aceiași oala cu nebunii. Și e nedrept. Cineva ne scria asa: Cronica a făcut 1 % din democrația de azi. Aștept scuzele tale la fel de publice.

Serban Huidu

PS. PS însemna post scriptum. E pus după semnătură. Sau la woke nu are aceiași însemnătate?”

La care eu am răspuns:

„Salut.

Hai să fiu și mai concis, poate așa mă fac mai ușor de înțeles:

1. la jegurile alea enumerate de tine ați contribuit și voi. Știu că pare absurd, dar dacă ai avea capacitatea/intenția de a te uita de deasupra (și peste timp), umorul de tip punch down practicat de formatele precum Cronica a alientat pături întregi de societate. Practic, voi ați trăit dintr-un wall of shame perpetuu. Când aveam 13 ani era amuzant, când am mai crescut (și am descoperit alt tip de umor, nici măcar woke – nu era pe vremea aia) a devenit penibil să râzi de orice și oricine (mai ales de pătura slab educată, de parcă era alegerea lor să fie așa);
2. Dacă ne uităm peste emisiunile vechi nu știu cât de woke erați. Sincer… ce naiba… emisiunea era rasistă, homofobă, misogină… Eu te cred că-ți e drag de copilul tău (Cronica) și respect asta, dar ai capacitatea să vezi că avea multe nasoale. Nici eu nu-s mândru de glume de acum 3 ani, vrei să-mi spui că ești 100% convins de frumusețea glumelor tale de acum 20 de ani?;
3. Dezbrăcatu era practic o parodie a unui bărbat pe care voi l-ați stereotipizat mai gay decât a fost vreodată (Botezatu). Faptul că și-a luat bătaie de la Noua Dreaptă nu-l face un apărător al cauzei LGBT. De altfel, poate greșesc, dar ca grup ați avut vreodată vreo poziție pro-LGBT? Dacă greșesc îmi cer scuze, dar din ce știu nu cred…;
4. Felicitări pentru autobuzele donate. Și Maticiuc face spitale și se lăfăie în moștenirea tatălui său… știi ce zic?;
5. Bebelușele… pfuai… nu știu cum de atâția ani n-ați reușit să vă dați seama cât de greșit era momentul ăla. Și nici măcar din perspectivă feministă. Pur și simplu era cabaret de popor în tranziție. Sincer. Pastile de onanie îmbrăcate în arta dansului. Și da, știu că bebelușele sunt deștepte și cu studii. Și pe OnlyFans și la videochat sunt femei cu studii. Dar uneori dansează după cum li se zice;

Din nou, îmi pare rău că nu poți accepta faptul că și gândul bun pe care l-ați avut a avut un efect nociv din anumite puncte de vedere. Plus că în textul meu am vorbit mai mult de Găinușă, umoristul nepereche din „Rromânia”. Era parte din echipă.

Am zis și cu alte ocazii: îmi pare rău că n-ați avut inspirația să opriți Cronica atunci când era sus. Mai bine să le fie oamenilor dor de tine decât să se întrebe „mai e aia?”. Ați ratat oricum multe trenuri de relansare. M-am bucurat de venirea lui Zaiafet la voi, dar la scurt timp mi-am dat seama că nici el nu poate schimba prea mult din ce aveți acolo.

Succes.”

…