Se pierde sau să oferă energie-n religie?

Recent am fost la o plimbare scurtă prin țară și pe lângă Câmpulung-Muscel, cum cobori de la Mausoleu, găsești mânăstirea Nămăiești. Ne-a rugat cineva să facem un popas acolo pentru a lăsa un acatist și a vedea icoana făcătoare de minuni a Fecioarei Maria. Cine mă cunoaște știe că nu-s pios/creștin/religios (spiritualitatea-i altceva), dar dacă te roagă omul să-i faci un hatâr și nu-i vreun deranj supraomenesc, de ce nu?

Așa am ajuns la o biserică mică, cocoțată pe un deal, săpată-n stâncă. Interesant. Dacă-n copilărie nu există excursie fără „mânăstiri din Moldova”, ca mai apoi să văd și lăcașuri de cult din restul țării, am trăit cu impresia că în materie de biserici doar Catedrala Mântuirii Neamului mai poate aduce ceva nou. Hai că asta-n stânca e captivantă. Practic, o mică peșteră cu intrare de biserică. M-am uitat la oamenii din interior așa cum se uită creștinii când vizitează o moschee, ori un templu budist. Am stat într-un colț, unde a trebuit să feresc o măicuță ce se ruga ascunsă, chircită și pitită precum o umbră și apoi m-am uitat ca la… documentar. Nu-i pot spune altfel și nu vreau să sune jignitor pentru nimeni. Se cânta, așa tărăgănat cum e specific în biserica ortodoxă (dacă am face un playlist al religiilor am avea impresia că ortodocșii nu se bucură niciodată. Până și învierea lui Hristos e celebrată cu o lălăială lipsită de patos și veselie). Lumea-și făcea cruci, unii se rugau cu ardoare la icoana făcătoare de minuni, se scriau acatiste, se băgau bani în cutii. N-o să comentez asta pentru că nu practica mă deranjează la o religie (oricare) ci conceptul. Dar îi respect pe oamenii religioși atâta timp cât și ei mă respectă și nu mă-nttreabă lucruri ce nu-i privesc.

Dilemele mele-s legate strict de energia pe care o consumă oamenii în religie (spiritualitatea-i altceva). Temple, catedrale, biserici. Toate înseamnă energie, care de cele mai multe ori contravine moralei religioase. Am citit legenda mânăstirii Nămăiești (pentru unii un adevărat valabil) și la fel, îmi pare o nemărginită energie (nu spun risipă) îndreptată spre ceva atât de… Adică de ce-ți iei energie dintr-o biserică și nu dintr-o anexă a unui pod? E nevoie de povești miraculoase cu podul ca să capete valoare? E nevoie de validare istorică și un iz atemporal ca podul să capete valențe spirituale? Ateu fiind îmi dau seama că mulți religioși nu țin seama unui cuvânt propovăduit de cartea lor sfântă: biserica este acolo unde vrea fiecare (parafrazez). Deci, ultima întrebare: de ce-i nevoie de patru pereți sfințiți și ticsiți de icoane, când Dumnezeu e omniprezent și tu știi asta? Nu e o condiționare spirituală?

 

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *