Să vă luați cadourile aniversare înapoi

Internetul este o sursă incredibilă de oftică.

Tocmai ce am dat peste următorul clip:

Povestea e, aparent, simplă.

Suntem în Rusia.

Tânărul din imagini a împlinit 20 de ani și rudele s-au gândit să-i ofere un cadou special. Într-o sufragerie mobilată în stilul „La Familia”, mămica îl filmează cu telefonul în timp ce o domnișoară pătrunde în stilul „hai să vadă și rudele tale cum se pierde o virginitate!”.

Sărbătoritul poartă cel mai bun treling și mămica și-a pus ăl mai frumos capot.

Probabil ați remarcat și un plod prin cadru. Copilul ăla se plimbă prin încăpere, printre cracii artistei, de zici că-i pisica ta prin dormitor când faci dragoste trupească cu marea iubire. Trece razant pe lângă platformele mai înalte ca șansele lui la o familie normală.

Pe la secunda 20 din clip o să vedeți și un burtos dezbrăcat la bustul gol care admiră spectacolul precum un libidinos care se respectă.

Nu-mi dau seama dacă pe televizor e Putin sau Patriarhul Kiril.

Acestea fiind zise, toți cei care mi-au cumpărat vreodată cadouri de ziua mea n-au avut un dram de inspirație. Toate pălesc în fața unei familii care (probabil) și-a vândut din bibelouri și a dat din jucăriile copilului pentru a aduce un dans în poală vlăjganului.

Frumos, Rusia, frumos! Românii nu știu să facă așa cadouri că s-au prostit cu occidentalii ăștia…

 

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *