Să nu-ți dea Ăl de Sus niciodată renovări în casă

business, building, teamwork and people concept - group of smiling builders in hardhats with plastering tools indoors

Ce urmează să vă spun ar putea părea un basm, o legendă urbană, dar este de fapt o poveste adevărată despre un blestem aruncat asupra mea. Îmi place să-i spun „blestemul bonescian”. Cum a-nceput toată povestea?

Pe când aveam vreo 2 ani, mi-a povestit mie o străbunică, am fost luat în vizor de o femeie nebună. Invidioasă pe faptul că la vârsta aia știam să vorbesc cinci limbi străine, cântam la opt instrumente și găteam mâncăruri de pe patru continente, m-a blestemat: „să n-ai parte de apartament și mutare fără o renovare masivă care să-ți umple sufletul și capul de praf și nervi”.

Acesta doamnelor și domnilor este blestemul bonescian. Între timp am uitat și limbile străine, să cânt la instrumente și mai știu să-mi fac doar omletă și sandvich-uri.

Prima manifestare a blestemului a apărut când eram prin clasa a X-a. S-au hotărât ai mei să renoveze apartamentul. S-au spart pereți, s-a făcut praf, s-a dormit pe la rude. În timpul vizitelor pe acasă admiram molozul, praful și meșterii pe care-i găseam mereu în pauza de bericioacă. Din bericioaică în bericioaică renovările au ținut luni bune, au avansat cum fac politicienii autostrăzi și costurile s-au dublat.

Prin facultate m-am mutat vreo doi ani în Ploiești, cu chirie, într-o garsonieră. La scurt timp după mutare s-au trezit ăia din Asociația de Locatari (cred că așa se numește) să pună termopane în tot blocul. Ceva o șustă cu primăria, habar n-am. Stai cu muncitorii, lucrează în praf, mănâncă praf, respiră praf. S-au mișcat oribil de încet și tot dezmățul a ținut vreo lună.

Mutat înapoi în București am mai experimentat o chirie, dar împreună cu un prieten.

Aici n-o să mint, n-am avut renovări, dar dacă ești bărbat și ai mai locuit vreodată cu un prieten în casă știi că nivelul de mizerie, praf și indolență atinge cote șantieristice. Ne gândeam serios să mâncăm din farfurii de plastic pentru că nu mai aveam din ce altceva să mai servim o tocană. Toate farfuriile erau în chiuvetă, cimentate. Când să le mai cureți și pe alea când ai de muncă, de FIFA, de bere ș.a.m.d..

Apoi am schimbat mediul. Mutarea cu domnița. Iar se trezesc ăștia să facă nu-știu-ce blocului și să pună termopane. Aici tărășenia a ținut și mai mult. Ne-am mutat de acolo și încă n-au dat jos schelele de pe bloc. De un an. Un an am stat cu muncitori la geam (la etajul 7) și cu reîncarnări ale prafului, la cinci minute după aspirare.

Astăzi vă scriu tot din praf. În noua reședință am pus gresie. Zici că am pus-o în suflet. Praf, moloz, gips, bucăți de gresie spartă, haine, mobilă, toate peste tot. Practic, stau într-o casă de tortură pentru un obsesiv-compulsiv. Am făcut un calcul și ies mai ieftin dacă dau foc la tot și cumpăr de la 0, decât să cumpăr soluții de curățare, bureți, lavete, curent consumat cu aspiratorul, apă pentru mop, mop, menajeră, timp, energie, chef. Ies puțin din buget dacă pompierii îmi inundă vreun vecin.

Acestea fiind zise, să vă țină ăl de sus departe de renovări. Când vă arde să faceți vreo modificare în casă vă sfătuiesc să plecați într-un concediu lung și să-i rugați pe alții să stea acasă cu muncitorii și să curețe.

Și nu-i nimic șocant dacă-mi spui că textul ăsta e praf. E precum mediul în care l-am scris.

Lasă mail-ul mai jos și vezi tu…

[subscribe2]

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *