Refugiații n-au loc de oamenii cu trei cururi

orwell 0

Cândva tatăl lui Will Smith și-a întrebat fiul: “De ce ai o casă atât de mare, cu 10 băi, dacă ai un singur cur?”.

Mulți vrem egalitate pentru toți, dar am turba fără individualitate. Cine rezistă într-un univers orwellian în care să conducem la fel, să mâncăm la fel, să avem case la fel, etc.?

În “Caverne de oțel” de Isaac Asimov se vorbește despre o Terra sugrumată de 8 biliarde de oameni.

E loc pentru toți doar dacă mănâncă fermenți și-și cunosc rolul în ierarhie.

orwell

Astăzi planeta e împărțită în trei categorii: aproximativ 1-2% lideri, 23-24% clasa de mijloc care se zbate să trăiască ori să ajungă în elită (dar sunt șanse mai mari să cadă în a III-a categorie) și 75% ceilalți. Ăia care încă se salahoresc, mor de foame, sete, diaree.

Producem incredibil de mult, aruncăm căcălău și ne plângem că suntem prea mulți.

Discuții clasice. Nu-i loc pentru toți spune unul lăsând în farfurie cât să mai hrănească doi oameni.

orwell 2

Refugiații n-au loc în Europa.

Europa care are (încă) multe de oferit. S-au aglomerat zone, dar au rămas multe cu o populație mică unde se poate face treabă. Când vorbim de refugiați ne gândim că vor umple mii de oameni Bucureștiul și n-o să ne mai vedem fițele de ei când ne înghesuim în Centrul Vechi. Corect, mulți vin tocmai pentru a accede la vârf, dar cu o integrare sinceră le poți spune: “poftim teren și-o casă-n Rădăuți. Fă ceva aici și vedem mai târziu…”. Nu se plângeau mulți că se depopulează Europa? De unde să aducem albi, curați, deștepți și civilizați ca noi? Unde cresc oamenii ăștia? Asta e, istoria se răzbună. Lumea pe care albii civilizați au exploatat-o vrea să se bucure de munca străbunilor.

Ne islamizăm? Mai contează? Dacă plecăm de la considerentul că toate religiile-s greșite ce mai contează o biserică sau o moschee?

“Se vor arunca oameni în aer”. Mor mai mulți în accidente auto. Mor mai mulți anual căzând din pat sau înecați cu ciorbă. Până la urmă empatia se-nvață. Cum îl înveți să țină lingura de ciorbă îl poți învăța să-și iubească și aproapele. Dar nu în sensul religios, ci uman.

orwell 3

Squat-uri?

Da, de ce nu. Zeci de case parasite-n Europa asta dezvoltată. Blocuri întregi nepopulate. Zone dezafectate. Pământ nemuncit. Știm deja că trăim pe bani care nu există. Poate îi lăsăm pe alții să trăiască din muncă și pământ care deja există. Refugiații care nu vor muncă pot sta cu noi, albii dezvoltați, la mall și la shopping.

Cred că doar consumeriștii și avarii-s conștienți 100% de nimicnicia vieții. Știu și ei că viața e scurtă și nu mai e nimic după. Așa că se bucură la 10 case, mari, 10 mașini, 10 miliarde, 10 yacht-uri, 10 mese hulpave pe zi. Nimic pentru nimeni. Am doar viața asta și vreau s-o trăiesc toată.

D-aia n-o să plecăm niciodată toți pe Marte sau Terra 2. N-o să avem loc de noi și de cât de autosuficienți suntem. Să moară și vecinul și capra și toți. Mie îmi e bine momentan.

orwell 4

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

One Comment

  1. La ce naiba ai mai pus poza din 1984? Ai citit macar cartea? Pentru ca din cate vad, folosesti exact aceeasi retorica comunista pe care o vad la politicieni si presa de varf. Ziceau aia ca razboiul este pace? Presa noastra zice ca „islam e religia pacii”. Vezi vreo diferenta?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *