Pupatul mâinii, sau de ce nu dau popii „noroc”?

Pentru mine, a pupa mâna cuiva este un gest care depășește ca semnificație multe altele. Sărutatul obrazului sau părintescul pupat pe frunte nu-mi par la fel de puternice în însemnătate. Să-i săruți mâna cuiva e o dovadă supremă de recunoștință, dragoste și devotament.

Să săruți mâna vreunui părinte e precum o diplomă de merit. Gestul ăla spune „mulțumesc” pentru sacrificii. E o distincție care depășește orice Stea a României în Orice Fel de Grad.

Și romantismul suprem e când săruți mâna iubitei. Nu din curtoazie, că vrei tu să reproduce gesturi de secol 18, ci din afecțiune. Acolo devotament și implicare, fiind un gest care spune atât de multe. O să remarcați că bărbații care fac asta sunt foarte atașați de persoana în cauză, iar femeile care răspund cu aceeași măsură sunt precum niște porumbițe, protejate și afectuoase. Moment în care poți spune că rolurile au fost îndeplinite și planeta se învârte bine.

Acum, gândind la însemnătatea și intimitatea gestului, îmi vine în minte sinistrul tupeu pe care-l au preoții de a-ți întinde mâna să o pupi. Pe la vreo 14 ani am descoperit sila de a mai pupa mâna vreunui bărbat în sutană, păstrând gestul ăsta pentru părinți și iubite.

Dar nesimțirea aia de a-ți întinde brațul, la un nivel pelvian ca să te apleci mult sub demnitatea ta… oribil! O tradiție înjositoare, din întunecatele perioade când biserica reprezenta o autoritate și țăranii inculți și docili își manifestau servitudinea față de niște escroci spirituali.

De ce „modernizarea” asta lentă și fățarnică a religiei n-a scos gestul ăsta din normă? Știu, o să-mi spui că e vorba (în continuare) de autoritate și respect, dar ambele se câștigă prin decență și egalitate, lucruri de care fețele religioase nu prea au habar.

Să le întindă mâna enoriașilor într-unul sobornicesc și apostolesc „noroc”, să bată „cuba”, să arate „ok” și mai vedem noi de pupat mâini. Unde mai pui că mulți stau mereu cu mâinile sub sutană. Și știți vorba aia, „what happens sub sutană, stays sub sutană”.

Oare să fie adevărată legenda aia care spunea: „cu fiecare mână de preot întinsă și nepupată se mai strică o bujie la limuzinele Preafericitului”?.

 

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *