Părinții noștri îmbătrânesc urât

Pe la vreo 10 dimineața când am intrat în bloc mi-a zâmbit la ușa liftului bătrânelul de la 2.

Își ajuta soția care mergea sprijinită-n baston. Mi-au zis veseli că merg să se plimbe. Nu ne cunoaștem și nu ne vedem decât cu aceste „ocazii”, dar a ținut să-mi spună vesel că merge la plimbare. M-am gândit că poate n-au mai ieșit de mult, vreo problemă de sănătate, și acum se bucură precum niște copii de vremea de afară. M-am bucurat și eu de bucuria lor.

Apoi mi-am adus aminte că-n România se bate moneda pe sportul în școli. Că tinerii se-ngrașă și-o să fim o țară de sedentari. Mai pardon, cred că am fost dintotdeauna sedentari. Poate ai tu vreun exemplu fericit de bunici/părinți cu poftă de mișcare, dar dacă ne uităm pe străzi și-n autobuze sunt mii de vârstnici sătui de orice fel de mișcare. O să-mi spui „da, sunt bolnavi, n-au bani, etc.”.

Mersul pe jos e gratuit. Și sănătos. Și nu vorbesc cu și pentru oamenii-n bastoane/cadre, ori cei care merg 100 de metri în două zile, ci despre ăia care se bat pe scaune-n tramvaie, care lâncezesc la soare pe bănci, care se plâng de atâta ipohondrie și nu-și mai încap în piele de victime ale propriei delăsări. Au energie, mai au putere, dar au o lene soră cu moartea.
Singurele momente în istorie când s-au implementat programe sportive obligatorii, indiferent de vârsta, erau când domnitorul X retrăgea populația-n munți. Ori te băgai la fitness departe de turci, ori mureai.

Probabil au existat în istorie și oameni care au preferat să moară decât să meargă pe jos câțiva kilometri. Până la urmă sabia e mai puțin dureroasă decât febra musculară.

Am spus că îmbătrânesc „urât”, dar nu mă refer că-s scorțoși, neciopliți sau au o mentalitate învechită.

Mulți dintre cei de vârsta mea vor ajunge la fel la bătrânețe, fiind învechiți de pe acum. Mă refer la faptul că din momentul în care ies la pensie parcă se termină viața pentru ei. Gata, pensia e moarte. Ești pensionar, ești o pedeapsă pentru societate/familie.

  • Lipsește o cultură a faptului că există viață după pensionare. Da, dacă ai avea bani ai putea să faci și ceva, dar cu toate astea sunt milioane de hobby-uri care nu necesită bani;
  • Pentru că-n trecut s-au făcut mișculații politice (pomeni, coborârea pragului de pensionare cu scop electoral, furturi, etc.) peste 20 de ani vom avea 0,91 contribuabili la 3 pensionari. Și ajungi să urăști pensionarii când de fapt sistemul e responsabil. Și pensionarii că probabil au votat aiurea cu 20 de ani înainte. Dar oricum, Iuie Mliescu!
  • Vedem în documentarele despre străini că-s bătrâni care fac mișcare-n parc. Ne place asta că știm că-i sănătos. Se poate și la noi. Da, n-or să vină foarte mulți că sunt și retrograzi care vor spune „unde mă duc eu să mă fac de râs?” (boala românului, să nu se facă de râs), dar ăia care merg sunt un început;
  • Ăi bătrâni nu-s sedentari din cauza comunismului. Mai nou, de câte ori vorbim de o bubă tradițional românească spunem că-i din vina perioadei comuniste. Poți să acuzi comunismul de multe, dar lenea, dezinteresul față de propriul corp și cheful de stat și pălăvrăgit la poartă/ușa blocului sunt de când… e România pântecul fecioarei Maria, cum zice Dan Puric;

Îi invidiez pe asiatici că la pensie au dorința de a vedea lumea.

Mulți poate nu-și permit să cotrobăie peste tot, dar știm despre ei că fac sport în parc, yoga, sex, d-astea păgânești care te țin sănătos și energic până la 90 de ani. La noi îmi e milă de bătrânii care rămân în orașele mari. Parcă-i distruge statul la bloc. Îi vezi cum se stafidesc storși de agitația orașului. Măcar de se mută la țară și mai fac una alta-n grădină. Alții improvizează și plantează roșii în grădina blocului. Râdem de ei că-și culeg salatele în zgomot de claxoane, dar e trist.

Asta-i ironic. Ne batem cu pumnul în piept că integrăm minoritarii, dar nu suntem în stare să-i integrăm pe pensionarii. Să-i stimulăm să citească, să meargă, să vadă, să-și miște oasele și să gândească productiv și pozitiv.

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

2 Comments

  1. Două contraexemple, pentru că mi-s dragi tare.
    Dimineaţa, când plec spre serviciu cu bicicleta… ca să mă laud puţin :), îl întâlnesc pe cel mai sportiv bătrân. Pe la 7:30 revine din parc, aleargă. Are vreo… +70. Nu pot aprecia vârsta, dar are privirea aia tânără şi limpede. Echipament, ritm, prezenţă. Zâmbesc de fiecare dată când îl văd. Îmi face ziua mult mai frumoasă!
    Bunicii mei din Moldova, 83 şi 77 ani, muncesc de dimineaţa până seara la câmp, cu animalele şi gopodăria. Pentru cine nu a ţinut niciodată plugul tras de cal şi nu a băut o cană de vin negru la fiecare masă, e greu de înţeles conceptul de sănătate muncită. Sunt veseli şi văd lumea simplu şi clar.
    Altfel, vizavi de locuinţa mea, e blocul bătrânilor. Stau la geam ca tablourile. Tot aştept fotograful potrivit şi curajul pentru a scrie un text onest despre urâţenia iadului lor. Exact cum ai spus şi tu, George, pensia şi bătrâneţea sunt moarte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *