Oracolul Online – 32 – Roxana Alexandra

Continui seria de interviuri cu străini de pe Facebook care-mi apar în lista de prieteni. Astăzi am zis să văd cine-i Roxana Alexandra. Dacă tot îmi dă like-uri la postări să știu și eu câteva chestii despre ea.

Dacă suntem prieteni pe Facebook tu urmezi.

  1. De când ți-am cerut mail-ul mi-ai zis că n-o să fie distractiv și de ce vreau eu să vorbesc cu o persoană depresivă. E dracul atât de negru, sau ai vrut să faci pe interesanta/modesta?

Îmi place să cred că sunt o persoană  onestă și directă, nu am vrut să par interesantă.

Natura m-a înzestrat cu două mâini și două picioare stângi și o abilitate excelentă de a rata tot ce înseamnă „actual” și „interesant” pentru societate. Dracul nu-i negru, e colorat, pentru că am învățat să fac haz pe seama situațiilor stupide în care reușesc într-un mod fabulos de simplu să mă implic, fără să vreau.

 

  1. Zice pe Facebook că studiezi la Dimitrie Cantemir. Nu spune și ce. Deci? Ce înveți?

Am studiat Comunicare și Relații Publice în cadrul facultății de Științe Politice. Un fel de „trece lebăda pe ape/ printre trestii să se culce”. Am conștientizat că nu îmi va fi de folos și m-am resemnat.

 

  1. Și ce vrei să prestezi în câmpul muncii?

Sunt o fire comodă, și încerc să fac cât mai multe lucruri simple, dar bine.

Știi povestioara cu Diogene și Alexandru cel Mare? Eh, dacă ar veni cineva la mine și mi-ar propune un post de conducere foarte bine plătit, l-aș ruga să dispară înainte să-mi ia ce nu îmi poate da.

În momentul de față lucrez în departamentul de Call Center al unei rețele private de sănătate, bine cunoscută și cotată, din România. Iau zilnic legătura cu oameni bolnavi sau ipohondri. Mai sunt și unii ce au devenit un produs al consumerismului, alții trateaza simptome de pe internet, dar cel mai dureros este să discuți cu persoane bolnave, fără posibilități materiale, care caută alinare în sistemul medical privat dupa ce statul român le închide uși în nas cu cheile plătite din contribuțiile lor.

Încerc pe cât posibil să îmi fac treaba bine și să tratez oamenii așa cum mi-aș dori să fiu eu tratata atunci când apelez la servicii, în general. Vreau să ajut cum pot eu mai bine.

Timpul liber mi-l ocup, când am chef, cu craftuit. Îmi place să scrolez mult pe Pinterest și să mă gândesc cu ce materiale pot crea obiectele. Majoritatea lucrurilor handmadeuite de mine sunt din materiale reciclate (boluri de supă de unică folosință, bețe de înghețată, cartoane, hârtii refolosite, rame foto vechi etc.)

 

  1. Ai vreo 100 și ceva de check-in-uri. Îți place să știe lumea pe unde ieși?

M-ai prins aici! Treaba asta cu check-in-urile a început în perioada în care lucram într-un club din București. Încercam pe cât posibil să atrag oameni acolo, nu cu gândul la vreo strategie de marketing, dar voiam ca tot mai multă lume să vină acolo și să simtă măcar pe jumătate din binele pe care îl simțeam eu atunci. Eram încă în tranziția dintre adolescența și tânăr adult, așa că nu ai niciun drept să mă judeci!

Apoi am început să răresc și să mă taguiesc doar atunci când credeam eu că la anul, în aceeași zi, o să vreau să îmi amintesc de acel moment.  Sau eram beată, probabil… Cine știe?

 

  1. Cine-i prietenul tău preferat de pe Facebook?

Am foarte mulți prieteni versatili, amuzanți, inteligenți și informați pe Facebook. Deși îmi este greu să aleg unul… Îl desemnez pe Alex Bogdan (Alex Doppelgänger) drept prietenul meu preferat.

Este, din punctul meu de vedere, un om inteligent, empatic, învață în permanență lucruri noi, este perseverent și, cred, că este o bună sursă de culegere a informațiilor legate de diferite domenii ale științei sau artei. Își folosește foarte bine flerul și carisma pentru a pune în valoare toate calitățile pe care le are. M-a facut nu doar să-i cumpăr prima carte, dar să o și citesc și să vreau să o comand și pe a doua. Deci știe el ceva…

 

  1. Cea mai nebuneasca chestie facuta in tinerete

Cum spuneam mai sus: Două mâini și două picioare stângi. Pe lângă astea mai sunt și anxioasă și sufăr, episodic, de depresie medie. Deci  petrec, zilnic, momente amuzante și tâmpite cu mine. Dar o să mă folosesc de întrebarea asta pentru a răspunde cu „Cel mai PENIBIL” moment trăit vreodată.

Traversam o perioadă destul de dificilă și singurul mod prin care reușeam să îmi țin mintea antrenată era să  ies în oraș cu scopul sincer de a consuma alcool. Într-o seară, nefericirea l-a împins în fața mea pe un bătrânel de vreo 65-70 de ani, tare simpatic mie, pe care nu-l mai văzusem de vreun an. Domnul slăbise foarte mult și își lăsase barba să crească foarte tare:

„-Nea Mărine, ce faci?

-Bine, sunt mai bine acum.

-Ce bine arătați, ați slăbit, aveți barbă!

-Da, păi, a murit mama mea și port doliu…

-Aolo, ce bine vă stă, să rămâneți așa!”

Bineînțeles că nu l-am mai văzut de atunci, bineînțeles că m-am gândit la asta foarte mult timp. Poate că nu înseamna mult, poate pentru unii e chiar amuzant. Dar conștientizarea acelui moment a dus la decizia mea de a înceta aceste ieșiri și de a lua în brațe problemele mele, așa cum sunt ele.

 

  1. Cu ce ai rămas după „Amurgul gândurilor” de Cioran?

„Amurgul gândurilor” a fost acum mult timp, m-ai stalkuit ceva. Am rămas cu gândul că, deși empatizez enorm cu trăirile lui, Cioran s-a descărcat în majoritatea cărților sale. Nu le văd decât ca pe niște jurnale intime ale unui amic. Cuvintele prin care cărțile se descriu strigă după atenție și iubire, atât. Îmi e drag Cioran, dar, din punctul meu de vedere, este o lectură ușoară și plăcută pentru orice persoană care nu rămâne indiferentă la ce se întâmplă în jurul său.  Ca atunci când ești trist și vrei să asculți muzică tristă.

 

  1. Ce te face fericită într-o zi de duminică?

Îmi place să mă plimb prin munți sau prin păduri. Dacă aș avea bani numai asta aș face, nu aș vizita alte orașe ale lumii.

Îmi place să îmi cumpăr nimicuri mici și drăguțe pe care apoi să le pot transforma într-un obect de decor.

Nu aș face aceleași lucruri în fiecare zi de duminică, clar. Deși sunt o persoană comodă încep să îmi pierd răbdarea și interesul pentru lucrurile repetitive.

 

  1. Mergi la proteste? Ești cu Soros sau cu Dragnea? De ce?

Mi-e greu să raspund la întrebarea asta. Să discuți despre politică e ca atunci când aștepți pe nisipul unei clepsidre să primești un răspuns. Nu  doar că nu o să primești un răspuns concet, dar o să te scufunzi în timpul pierdut. Nu îmi place să îmi dau cu părerea  despre politică pentru că sunt foarte multe noțiuni care îmi lipsesc. Dar nu cred că ai nevoie de o vastă cultură generală și percepere asupra lumii pentru a vedea că lucrurile care se întâmplă nu sunt în regulă.

Am mers și mai merg, atunci când pot, la proteste. Am plecat la drum cu Soros împotriva lui Dragnea. Dar când iepurele meu a aflat că alte rase de animale erau tratate cu anumite sume de bani, am decis să mă solidarizez cu el și să evit orice are legatura cu acest Soros rasist!

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *