Oracolul Online – 26 – Ioana Miron

ioana miron

Pe Ioana Miron n-o cunosc, dar știu despre ea că-i feministă pentru că ne-am contrat cândva de la un text postat de mine. A sosit momentul să aflu mai multe despre ea, despre feminismul ei și alte aspecte ale vieții. O să vedeți, e interesant, chiar dacă nu-s de acord cu ea în toate privințele. Vă las pe voi să vă dați seama care-s alea.

Lectură plăcută.

  1. Pe Facebook scrie că locuiești în Londra. Cum e p-acolo? Ai loc de români?

Îți mulțumesc că mi-ai adus în vedere acest fapt, m-am întors în București pentru moment și am uitat să-mi mut locația în spațiul virtual. And done, back in Bucharest. E frumos la Londra (a se observa tonul glumeț), ce să zic. Nu e vorba numai despre bani, ci și despre mentalitate, despre multiculturalitate, etc. M-aș întoarce în UK dar momentan lucrez la mutarea mea în Canada cu proiectul Crowdh.com (aruncați un ochi).

 

  1. Ce înseamnă „self-employed”? Ce faci mai exact pentru pâine?

Mă aflu într-un moment de răscruce, nu știu care încotro. De fapt știu, doar că vreau să fac atât de multe chestii care sunt din domenii diferite și cred că mă ține pe loc frica și un pic de low self-esteem. De ce low self esteem? O să povestesc în detaliu mai jos.

 

  1. Feministă? De ce?

De ce nu feministă? Am mai avut noi o tentativă de dialog pe tema asta, din câte îmi aduc aminte. Ca fată, drăguță (și modestă), crescută într-o familie destul de strictă și religioasă, m-am lovit de tot felul de reguli impuse de ai mei legate de ora la care să vin acasă, modul cum mă îmbrac, cum vorbesc, cu cine mă văd, unde rămân peste noapte, etc. Mi-aduc aminte că de majorat mama nu a vrut să mă lase să mă duc la propria-mi petrecere, nici măcar organizată de mine, ci de prietenii mei. Îți dai seama că a ieșit cu tărăboi, plâns, țipat și până la urmă m-am dus la petrecere.

Apropo de majorat, colega mea de bancă din liceu îmi făcuse cadou niște cercei de argint pe care mama, în marea ei iubire de Dumnezeu, i-a dat la topit pentru facerea de icoane. Iar nervi și țipete. Nu-mi judec părinții, fac parte dintr-o familie foarte onestă (cei mai onești oameni pe care îi cunosc) și religioasă, cred că acest lucru i-a ajutat să treacă peste greutățile vieții. Mult respect pentru ai mei că ne-au crescut bine.

Apoi, când am mai crescut, am început să mă văd cu băieți. Ei, aici e altă poveste, nu am avut niciodată o relație care să mă satisfacă pe deplin, nu că învinovățesc părțile masculine. Îmi asum partea mea de vină că poate, uneori, am rămas în relații nepotrivite, probabil urmând modelul de loialitate văzut acasă. Ai mei oameni serioși, vorba aia, în percepția generației trecute.

În fine, am avut experiențe neplăcute, am fost agresată fizic, la modul nemilos, demn de filme și cred că încă mai simt urmările violenței în comportamentul meu față de bărbați.

Working on them. Nu văd egalitate între bărbați și femei în România. Nu vreau să generalizez, sunt și bărbați ok și femei care nu sunt la fel de ok. Știi vorba aia, nu există pădure fără uscăciuni. Dar procentul bărbaților care se simt îndreptățiți să spună iubitei cu ce să se îmbrace, ce să mănânce, ce să creadă, ce să facă, ce să gândească este încă foarte ridicat și mi se pare strigător la cer și acest lucru mă face feministă. Pentru că eu cred în egalitatea dintre sexe și cred că este o linie fină între a-ți păsa de o persoană, a-i da un sfat legat de cum ar putea să îmbunătățească lucuri în viață/comportament și a-i impune lucruri ce țin strict de decizia personală.

Știi, diferența dintre opinie și fact. Hai să dau un exemplu, poate într-o zi nu am chef să mă epilez, nu aș vrea ca iubitul meu să țipe la mine că și-ar dori să fiu epilată în momentul ăla. Cred că iubirea adevărată trece peste aceste amănunte, care țin de decizii personale. Nu e ca și cum ar fi demonstrat științific că dacă mă epilez o să trăiesc până la 100 de ani. În fine, detalii.

 

Deși sunt feministă, cu părere de rău o spun, mi-e mai ușor să activez pe partea asta când văd sau aud la alte persoane, decât în viața personală. Sunt o feministă soft uneori. Pentru că iubesc oamenii, pe toți, cu bune și cu rele. Acu câteva zile mi-a zis un prieten că am o viziune hippie. Well, am o viziune care îmbină curentul hippie cu  progresul. Fii fericit și lasă și pe altul să fie fericit. Într-o lume fericită nu ar exista durere și nemulțumiri, dar vorbesc deja de utopie.

 

  1. Top 3 probleme pe care le are România? (după tine)

Recunosc, în ultimul timp nu am fost cu ochii pe ce se întâmplaă în România.

Din punctul meu de vedere, prima problema ar fi legată de clasa politică, unde e Jale (a se observa că am folosit J mare). Oamenii ăștia care ne conduc trăiesc tot în trecut, nu s-au adaptat nevoilor actuale, generațiilor actuale și aici intervine discrepanța. Să ne aducem aminte de legi date noaptea, Firea și balena albastră, etc etc.

A doua problemă ține de sistemul nostru administrativ, care trebuie upgradat secolului 21. Birocrația este la mama ei peste tot în țară, durează uneori zile să rezolvi o problemă, pe care o poți rezolva online în țările mai dezvoltate.

Sistemul educațional are lacune mari de tot, învechit, parcă intenționat cumva. Am citit ceva de scandal cu manualele, strigător la cer. Rușine. Încep să cred că home-schoolingul nu e o idee așa de rea, dacă ai resursele necesare, bineînțeles.

Și nu în ultimul rând, mentalitatea, pentru că noi suntem sistemul de fapt și orice schimbare trebuie să pornească de la noi înșine și apoi se va propaga.

 

  1. Am scris vreodată ceva pe blog/facebook care te-a enervat?

Îmi aduc aminte că am fost ușor deranjată o dată sau de două ori, nu mai țin minte exact cu ce. Nu cred că există doi oameni care să gândească la fel în absolut toate chestiunile. Te citesc cu plăcere, ești pe gustul meu. Cu această ocazie vreau să te felicit pentru treaba pe care o faci, ești un minunat!

 

  1. Ce mi-ai recomanda să citesc?

Am dat de curând peste o carte destul de interesantă, care a rezonat cu viziunea mea și ți-o recomand. Se numește: Naele Donald Walsch – Conversations with God – Tomorrow’s God – Cartea a 7-a. Pe mine m-a surprins plăcut, nu am citit-o, am ascultat-o în format audio pe Youtube. Chiar azi mi-a venit comanda la o carte care îmi va face un pic lumină în alegerea ariei mele de interes, sper eu. Se numește: How to be everything – A guide for those who (still) don’t know what they want to be when they grow up de Emily Wapnick. Abia aștept să o citesc! În rest, mai greu cu cititul în ultimii ani, am fost așa într-un somn adânc din care m-am trezit. Întreabă-mă în câteva luni din nou.

 

  1. Și ce muzică merge pentru lectură?

Fără versuri, clasică, chill. Depinde de lectură. Dacă-i lectură mai grea, eu zic fără muzică, dacă ești într-un spațiu gălăgios atunci pune muzică. Depinde de preferințe și de situație.

 

  1. Eu cred că industria fashion manipulează femeile. Ce zici?

Sunt de acord cu tine, deși în ultimul timp se încearcă o schimbare a gândirii în domeniul fashion. Vezi branduri mari care au început să creeze produse pentru femeile care sunt plus size, prezentări de modă cu modele plus size, modele care au declarat public respingerea lor din proiecte, pe motiv că nu îndeplineau niște condiții de greutate, cel puțin inumane. Nu poate decât să mă bucure acest lucru.

Văd industria fashion schimbată în viitor, setată mai mult pe sustenabilitate, nu pe ce este sau nu la modă sezonul ăsta, pe body shamming sau promovarea produselor scumpe de la branduri consacrate. Îmi plac hainele, le ador, din acest motiv mă îmbrac de la Second Handuri pentru că sunt șanse mari să găsesc lucruri de calitate, la prețuri ok iar acest lucru mă ajută să mă îmbrac frumos și sustenabil. În Londra îmi cumpăram lucruri de la Charity Shopuri.

În fine, ideea este că atâta timp cât ești curat și îmbrăcat decent (mă refer decent, în funcție de situație, nu am o problemă cu ținutele provocatoare) e ok. Din punctul meu de vedere, fondul contează mai mult decât forma. Dar trăim în timpurile astea când e bine să le ai pe amândouă.

 

  1. Ai pupa moaște?

Am pupat moaște, am avut parte de o educație religioasă în copilăria mea. Daca aș mai pupa? Bună întrebare, nu aș pupa, dar dacă  o însoțesc pe mama la vreo mânăstire, de dragul ei le pup, ce să fac. Religia e ok, până la un punct. În momentul când vii cu judecata, cu impunerea unui anume stil de viață pe care dacă nu îl îmbrățișezi, ajungi în iad, în momentul ăla m-ai pierdut, pentru că eu sunt mai sălbatică așa de fel, fug de îngrădiri de orice fel ca de Satana. Religia e bună pentru moralitate, pentru o anumită categorie de oameni. Cred că educația este mai importantă decat religia.

 

  1. Ceva amuzant.

Eram în pat cu un tip și i-am spus că nu fac sex decât dacă se duce să cumpere prezervative. În fine, la câteva zile, într-un alt context, i-am spus că nu simt că îmi oferă destulă atenție (boala femeii), la care el: Cum nu? Pentru tine m-am dus să cumpăr prezervative.

Am zis că voi băga faza asta într-un stand-up la un moment dat, când o sa fiu mai bazată pe mine. Fac mușchi, mă pregătesc, people be aware. Pace!

 

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *