Oracolul Online – 1 – Norbert Matei

Am ajuns să am peste 3500 de prieteni pe Facebook, dar paradoxal, dacă-i dau mesaj vreunuia să-mi împrumute 10.000 de euro îmi spune că nu mă cunoaște. Ori îmi dă unfriend. Păi ori suntem prieteni, ori nu mai suntem? Ne știm doar așa, când e de like-uri?

Mă consider selectiv și nu accept toate cererile de prietenie – mai ales dacă te numești Faraoanca Internațională -, așa că-mi spun foarte des că am prieteni interesanți.

M-am hotărât să aflu cine-s oamenii ăștia pe care-i numesc „prieteni pe Facebook”.

Așa că inaugurez „Oracolul Online”. OO. O să încerc să găsesc săptămânal oameni care să-mi răspundă la câteva întrebări pentru OO. (spun asta pentru că sună amuzant în capul meu)

Poate ne leagă mai mult decât un like. Poate că, de fapt, n-avem nimic în comun și ne ocupăm lista degeaba. Poate că au o poveste interesantă și merită împărtășită. Ori un job de care merită să auziți. Ori au 10.000 de euro și nu știu cui să-i dea. Oricum, ei sunt „prietenii mei de pe Facebook

Astăzi vorbim cu Norbert Matei. Nu știu când ne-am împrietenit, n-am băut niciodată o bere, nu știu dacă-i omul din poza de profil și nici dacă-i votant PSD. Să aflăm.

 

  1. Ești omul din poza de la profil? Ăsta-i numele tău? Mama ta știe că te numești așa?
 Da, da și da.
  1. Dacă nu era Facebook crezi că ne „întâlneam” vreodată? Unde?
Da. Adică ori printr-un bar ori dădeai cu bicicleta peste mine și te înjuram. Singurele situații în care mai poți să cunoști oameni de doamne ajută: la băut și la bătaie.
  1. E bun Facebook-ul? Sau e rău? Sau ți se rupe, tu te uiți la femeile de pe net?
Foarte bun Facebook-ul. Logic că mă uit la femeile de pe net. Cine îți zice că nu se uită te minte și ar trebui să-i dai block.
  1. Pe Facebook scrie că ești Fashion Editor. Notând de la 9 la 10, cât de mișto crezi că mă îmbrac?
 Nu te preocupa, totul va fi bine.
  1. Ce muncești? Merge? Îți permiți să te scoți la o eugenie cu foițe de aur? (șefii tăi nu vor vedea că ești nemulțumit)
Sunt consilier de shopping și creca mai nou și oleac’ de scriitor (momentan doar mă suspectez). Merge destul de ok. Nu știu cum e cu eugenia cu foițe de aur. Mănânc doar carne.
  1. Hobby-uri?
Comentat la oameni pe pagină.
  1. PSD sau Marte? Pizza cu ananas sau Shaorma cu extra-ceapă&usturoi? McDonalds sau Ce-i prin barbă? Carnivor sau Vegan?
PSD până la moarte și chiar dincolo! Orice are carne e perfect. Din nou, are carne, il/o mănânc, nu contează de unde e. Well… :))
  1. Ți-a ajutat la ceva prietenia mea pe Facebook?
Am râs cu tine pe Facebook în niște zile care erau tare de rahat de la cap la coadă. Deci cred că se pune ca „ajutat”.
  1. Poți să mă înveți ceva ca să nu simt că ne știm degeaba?
Yup. Fii atent. Faci cumpărături la HM de 399,9 lei. Mă rog, de sume din astea unde nu ți s-ar mai da rest 1 ban. Numai că tu o să plătești cu cardul (atenție, să fie card pe ce banca are HM POS-ul, e ff important, ca să nu ți-o iei la comision sau mai știu eu ce, merită efortul special pentru shusta asta). După aia aștepți 1-2 zile și te duci și returnezi ce ai cumpărat. Banii ți-i returnează cash CU TOT CU ĂLA 1 BAN ÎN PLUS PE CARE TU NU L-AI PLĂTIT. Eeh? Și repeți shusta asta până când practic ești bogătan.
  1. Dacă ți-aș da unfriend ai plânge cu muci sau ai spune „s-a mai dus unul…”?
E amuzant că ai presupus că nu mai am cel puțin 2 conturi fantomă infiltrate în lista ta.
  1. Și ceva amuzant? Ce te distrează pe tine.

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *