O luptă pierdută

Sunt pesimist. Bătălia pentru a-i ține pe cei mici departe de dependența de tehnologie e pierdută. Degeaba le contorizați minutele petrecute în fața micului ecran. Dorința de a petrece mai mult timp online e invers proporțională constrângerii.

Întâmplare recentă la metrou.

Gașcă de elevi, plecați în ceva excursie. Clasa a III-a/a IV-a. Agitație, bătaie pe scaune, gălăgie. Vreo doi puști învârteau periculos niște kendame pe lângă o babă leșinată pe scaun. Le atrage atenția o profesoară și se opresc.

Gașca fetelor e în vervă. Patru domnișoare cochete freacă de zor telefoanele și tac mâlc. Una nu vorbește. Din când în când își mai arată una alteia ceva de pe telefon, chicotesc și trec mai departe. Intervine o profesoară:

  • De ce nu vorbiți? Hai, lăsați puțin telefoanele și vorbiți.

Fetele par deranjate de această remarcă bătrânicioasă. Una dintre ele punctează:

  • Păi vorbim și aici pe telefon că ne dăm poze și gif-uri…
  • Da, dar mai bine vorbiți normal, completează profa.
  • Și despre ce să vorbim?, întreabă aceeași elevă.

Problema părea serioasă. Nu exista o motivație și un subiect demn de dialogul față-n față. Până la urmă, ce să tot spui cu gura?

Liniștea se așterne peste grupul de eleve, care acum se uită buimăcite una la cealaltă și nu-și spun nimic. Devine dureros să vezi cum se screm să găsească un subiect pe care să-l verbalizeze.

Într-un final, una dintre ele sparge gheața:
  • Ați văzut noul iPhone X?

Profesoara-și dă ochii peste cap, deznădăjduită.

Cam la asta se rezumă totul. Copiii vor să fie mereu în contact cu telefonul, singurul care nu-i plictisește. La fel cum unii iubesc mai mult animalele decât oamenii. Animalele nu dezamăgesc, telefoanele nu plictisesc.

Degeaba al tău are „ore de smartphone” dacă se uită cu invidie la Mihăiță care nu se desprinde de telefon. Că-s copii, sunt influențabili. Precum adulții.

Lumea e împărțită: tehnologizați și sălbatici. Sălbatici mai sunt puțini. Din orgoliu sau sărăcie, cea din urmă fiind o constrângere, nu o alegere. Nu există gri. Cine spune că e în zona „gri” să-și amintească ultima zi când a scris cu un creion pe o foaie.

 

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

3 Comments

  1. Parintii n-au cum sa educe pentru ca nici ei la randul lor n-au fost educati.
    Totusi eu sunt de parere ca tehnologia e un rau necesar si prefer mai degraba ca al meu sa faca ceva productiv pe telefon, tableta sau PC in loc sa se uite la TV in gol…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *