Nu mă șicana în trafic. S-ar putea să moară mă-ta!

Dacă vin la birou cu un cuțit și mă duc amenințător spre un coleg există o șansă foarte mare ca el să se sperie și să se arunce pe geam. Ori să se ferească și să se rănească. Degeaba îi spun eu după că a fost o glumă sau o greșeală, că tentativa de omor a fost destul de clară. N-a fost tentativă de umor.

La fel și cu un violator.

Dacă te aleargă unul pe stradă cu penisul pe afară nu o poate da cotită că de fapt el căuta un gard pe care să urineze, dar te tot puneai tu în fața lui. E tentativă de viol.

La fel și în trafic. Dacă ești un dobitoc nervos, care a trecut testul psihologic de la școala de șoferi cum trec babele pe la moaște, și tragi de volan cu intenția clară de a-mi face rău, e tentativă de omor. Bine, știu că tu ești un caterincos și-ți place să-ți bați joc de puțoii care n-au mașină ca a ta, dar la volan eu nu prea știu de glumă și ca mine-s mulți alții normali la cap.

Pentru că e posibil ca în momentul în care tu tragi de volan, vezi dom’le să mă intimidezi, să trag și eu de volan și să ajung pe trotuar. Unde e mă-ta. Și o calc pe mă-ta cu mașina încercând să mă salvez de tine. Și asta e trist pentru că mă-ta n-are… ba da, e puțin vinovată că exiști, dar oricum, chiar vrei s-o omori pe mă-ta? De ce ai face asta?

Știu că stai prost cu nervii.

Știu că tu știi că nu ești nebun, Big Bang ferește! nu te-am făcut nebun. Ai avut o zi grea, te-ai certat cu șeful, cu iubita, ești puțin mai irascibil de fel, de obicei la volan fiind foarte civilizat. Nu claxonezi la verde, nu dai flash-uri, nu înjuri, dar s-a nimerit ca astăzi, tu, acest monument de serenitate, să te enervezi că merg eu legal spre încet. Și tu te grăbești. La mall, la piață, la cimitir.

Nu știu, dar dacă ți-ai scrie mare pe mașină “M-AM NĂSCUT GRĂBIT”, serios că ți-aș face loc. Îmi dau seama imediat că părinții te-au făcut pe fugă. Practic te-ai născut din două mișcări din cur și un “deja?!” rostit cu tristețe de mama ta. Asta e. Dar dacă n-am unde să mă bag să-ți fac ție loc ai puțintică răbdare. Apoi jur că mă dau din fața ta, nu-i nevoie să mă șicanezi, poți să te duci liniștit în sulă cu satelit.

Pentru că altfel, dacă mă șicanezi, risc s-o omor pe mă-ta. Și jur că-i trist. E dublu trist: te-a născut dintr-o partidă proastă și-a murit dintr-o prostie.

Condu calm! N-o omorî pe mă-ta.

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *