Nu-i frumos să râdem de PSDicapați

 

Tocmai am aflat că Asociația Medicilor de Pretutindeni din România Inclusiv Ginecologi (AMPR-IG) a introdus oficial, după ani de cercetare, o nouă dizabilitate în manualele de medicină: PSDicapațismul. Poate vă miră, ba chiar vă amuză, dar să știți că treaba-i cât se poate de serioasă.

Totul a pornit de la Legea Dragnea, lege care menționează clar că n-ai voie să iei în nume bășcălios categorii sociale defavorizate. Cum PSD-ul este o categorie foarte favorizată cineva a trebuit să-i ferească de orice urmă de jignire, chiar și-n glumă, astfel încât cercetătorii în domeniul medical au declarant că un nou handicap își face simțită prezența printre oameni, tot mai mulți fiind PSDicapați.

Cum se manifestă dizabilitatea?

Persoanele afectate au grave probleme de logică și nu pot distinge o persoană corectă de un escroc. De asemenea, memoria este afectată. Azi îl poți vedea pe Iliescu comunist și mâine uiți totul. PSDicapații au o înclinație spre cadourile mici, găleți, ulei, făină și sunt colecționari de pixuri, șepcuțe și brichete. Meniul alimentar al unui PSDicapat este foarte deficitar, constând doar în mici, bere și alte atenții electorale.

Acestea fiind zise, nu este frumos să faci glume pe seama PSDicapaților și din păcate medicina modernă n-a reușit să găsească un antidot, singura rezolvare fiind lobotomia.

Au apărut deja parcările speciale pentru PSDicapați și numeroase clădiri au fost prevăzute cu rampe speciale. Se numesc rampe de lansare.

giphy

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *