Nicușor Dan și dictatura majorității

Pe Nicușor Dan îl știu de la prima lui candidatură când îl vedeam cum transpiră și se bâlbâie în fața camerelor de filmat. Hai s-o spunem pe șleau: omul n-are carismă de lider. Nu spun că n-are stofă de primar, că nu poate face lucruri bune pentru oraș, dar ca atitudine e aproape de 0(zero). Pune-l într-o dezbatere cu oricine și intră sigur sub masă. Nu e golan ca Oprescu, nici domnesc precum… (nu-mi vine în minte vreun lider decent din România), nici liniștit sau calculat. E pur și simplu un băiat cu intenții bune și trac de scenă.

Recent Nicușor  a declarat că dacă va ajunge primar va rezolva problema intitulată „Mega-Moschee” printr-un referendum.

Adică să spună bucureștenii dacă vor așa ceva sau nu. La prima mână pare o idee bună, dar apoi îți aduci aminte că un lider trebuie să fie capabil să ia decizii și de capul lui. Pentru că altfel putem pune un primar-robot și decide ce să aprobe și ce nu calculând voturile pro sau contra.

Eu nu spun că trebuie sau avem nevoie de o Mega-Moschee, cu toate că nu ne întrebăm nici de ce avem nevoie de o Mega-Biserică („suntem popor creștin George, doh!”), dar dacă supunem la vot orice propunere orașul ăsta o să arate ca dracu. Pentru că vedeți voi, uneori (dacă nu de cele mai multe ori), majoritatea nu e neapărat inteligentă. Serios.

Voi vedeți ce vrea majoritatea? La ce se uită? Ce citesc? Ce vedete urmăresc? P-ăștia vreți voi să-i lăsați să decidă ceva? Unii sunt atât de mulți și de proști încât dacă ai face recensământ să alegem un brand unic de hârtie igienică ne-am șterge la fund cu șmirghel.

Nu e nimic genial în a consulta cetățenii mereu. Adică nu e nimic primăresc.

Unde mai pui c-o să cheltuim bani pe referendum-uri la fiecare rahat construit în oraș. Plus campanii pro și contra. Și nici nu vreau să mă gândesc la câte lucruri iraționale vor spune bucureștenii „DA”. Pentru că uneori, dacă o idee ne gâdilă-n orgoliu și ne satisface o nevoie personală uităm de ceilalți.

Empatia nu crește pe toate drumurile. Dacă brusc apare propunerea să îngrădim Ferentariul cu un zid de beton o să ne trezim cu un referendum la care mulți vor spune „DA” și poftim: am satisfăcut voința poporului. Știu, e un exemplu absurd (nu și dacă locuiești în Baia Mare), dar așa funcționează dictatura majorității.

Așa că Nicușor să facă rost de niște testicule și să-și asume din planurile pentru București. Evident că nu vreau să dispară parcurile și normal că vreau să fluidizeze traficul, dar n-o să vin la urne să aleg care stradă să aibă sens unic. Cât despre subiectul „Mega-Moschee”, am impresia că nu știm totul despre proiect. Atât de vocali au fost cei anti încât nu știu de ce să fiu pro.

 

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *