N-o să mă opresc eu din mâncat kurtos kalaks pentru că Marko Attila și Bogdan Diaconu

Când eram copil plecam destul de des cu părinții din București. Ne urcam în vechea Dacia 1300 și mergeam până pe Valea Prahovei la un picnic, pe o pătură, iarbă verde, aer curat. În Sinaia lângă parc era (și cred că încă mai este) o coșmelie de unde-ți puteai cumpăra kurtos kalaks. Mari, calzi, cu scorțișoară, cocos, etc.. Ăsta era cel mai apropiat punct de București dacă voiai acest desert delicios.

Anii au trecut și acum găsim kurtos kalaks oriunde. Oriunde. Și-n praful ăsta groaznic din București, la o gheretă obosită din Piața Unirii. Mai mici decât varianta din munți, mai uscați, lipsiți de prospețime și parcă făcuți în sictirul unei shaorme. De când am bucureștenizat și asta nu-mi vine să-l mai mănânc pe nicăieri.

Cu toate astea, n-am să boicotez produsele ungurești pentru că Ungaria nu-l predă pe Marko Attila. N-am să mă-nscriu în acest discurs, cu toate că Marko Attila e protejat de un guvern extremist maghiar. Pentru că-n România s-a dedat la retrocedări ilegale. N-am să răspund extremismului cu aceeași monedă, ba mai mult, susțin abordarea prietenoasă între popoare. Guvernul extremist de la Budapesta va cădea. Cândva. Nimic nu-i veșnic în politică. Și după ce va cădea mentalitatea asta la Budapesta nu-mi doresc o nație vecină înverșunată pe noi. Vreau să știu că-n momentele alea vom avea mintea împăcată și o să le spunem: “băi, în ciuda faptului că ne-ați cam muit cu Attila, să știți că noi am avut obraz… “.Vorba aia, “what would Arsenie Boca do?”. Cel mai probabil ar călca pe cap ungurii că doar a fost legionar, așa că exemplul cu Arsenie Boca nu-i bun, treceți peste!

Asta vrea Bogdan Diaconu, deputat din partea Partidului România Unită. Să boicotăm Ungaria pentru că justiția din România n-a fost eficientă. De ce n-am consolida relația cu Ungaria până-n punctul în care ei ar spune “bă, sunteți mult mai valoroși pentru noi decât un infractor scârbavnic”. Nu spun c-o să avem succes cu abordarea asta, dar n-am încercat-o niciodată. Mereu ne-am pălmuit cu Ungaria pentru crimele istorice, dar n-am căutat să ne strângem mâna pentru lucrurile care ne leagă.

Separatismul ăsta abject provoacă mai mult rău și mai multă înverșunare. Până la urmă ce o să facem? O să gândim ca separatiștii unguri? O să ridicăm ziduri și-o să ne închidem? O să ne mirosim bășinile până o să murim, sătui de atâta autosuficiență? Nu-mi vine să cred că-n secolul ăsta, când viața e mult mai frumoasă și o putem face mai sigură pentru toată lumea, ne certăm pentru aceleași subiecte pentru care au luptat strămoșii noștri. Că n-aveau altă treabă și ei, doar nu le ardea să-și educe spiritul și mintea, ci să-și demonstreze „puterea”.

Pentru că ăsta-i cursul firesc. Azi boicotăm produsele lor, mâine nu ne mai vorbim, apoi renegăm faptul că ne-am uitat vreodată la filme porno ungurești și gata: scoatem armele. 

Acestea fiind zise, aș mânca o porție de papricaș.

Sunt un pacifist. Fuck me, right?

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *