Moartea porcului, bucuria copiilor

Am găsit postarea de mai sus în universul ăsta superb pe care-l numim Facebook.

Mi-am amintit cu lacrimi în ochi de bucuria copilăriei și momentul magic în care se tăia porcul, așa cum bine descrie și un stimabil din fotografia de mai sus.

Aveam câțiva ani și mergeam la țară înainte de Crăciun…

Parcă-i și văd pe cei dragi prin fereastra timpului. Sunt acolo. Bunicul, tata, vecinii din bătătură, toți trăgând cu furie și sete creștinească de un porc de vreo 200 kg care se zbătea știind că-i vine sfârșitul.

Bunica stătea prin curte, admirând tot procesul și pregătind cele trebuincioase sacrificiului minunat. L-a crescut un an de zile pe Vasile, cu o dragoste aproape maternă, dar acum se uită la el cum e împins prin curte până-n locul desemnat pentru sacrificiu. Zâmbește știind că n-a fost în zadar să-i vorbească frumos și să-l îngrijească. Așa-i datina, e și el un suflet. Și acum o să-l perpelească de drag.

Din casă, înghesuiți pe geam, toți copiii ne uitam la spectacolul de afară.

Urlam cu zâmbetul pe buze, fetițe și băieței, „bagă-i cuțitul în jugulară! Omoară-l!”. Era un extaz generalizat și chiuiturile noastre acopereau urletele lui Vasile. Se citea pofta de sânge și sacrificiu în ochii noștri mici.

Ajuns în punctul din curte marcat ca fiind cel mai spațios, cel mai bun pentru scurgerea sângelui, Vasile era ținut locului de mai mulți bărbați. Ăl mai vlăjgan punea mâna pe un cuțit bine ascuțit, se punea călare pe porc și-l tăia strașnic în dreptul gâtului.

Sângelea țâșnea prin toată curtea. Sânge pe haine. Sânge pe piele de om. Fericirea era totală. Curgea cu spiritul Crăciunului. Părinții erau nevoiți să ne închidă în casă, altfel dădeam năvală peste cadavrul proaspăt, dornici să-l înțepăm și noi și să simțim bucuria sărbătorilor.

Apoi îl așezau pe Vasile pe un pat de paie și lemne și așteptau să se mai oprească din sângerare. Iarba din curte era toată roșie. Din păcate nu ningea mereu…

Un vecin aducea butelia și începeau să frigă porcul. Acum nu mai era Vasile. Depersonalizarea era complete.

Noi, copiii, priveam din casă întreg procesul și așteptam cel mai important moment: urcarea pe cadavrul porcului. Asta era cea mai mare plăcere. Să stai în fund pe leșul încălzit de butelie și din care mai curge puțin sânge. Tradiția spune că trebuie să stea cel mai tânăr din bătătură pe porcul mort. Aduce noroc.

Apoi copilandrii se împrăștiau prin curte, admirând cum adulții forfecau sternul porcului, golind carcasa de organe, scobind printre coase și grăsime. Totul printre pofticioase guri de șorici și pălincă.

Îmi aduc aminte de toate aceste momente magice. Uneori ningea și sângele se vedea mai bine, mai roșu, mai clar.

Magie.

Sărbători fericite!

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.