Mascota țării: o femeie posedată la moaște

sceneterifiantelaraclasfinteiparascheva%2fsurs%c4%83%3abzi-ro_597096

Duminică a fost o vreme numai bună de stat în casă și făcut planuri. Într-un moment de pragmatism m-am uitat la mândră și am ridicat problema plecării din țară. Inevitabil cred că ajungem cu toții să ne gândim la asta, nu?

Mi-am spus temerile: rușii, turcii, americanii, situația economică incertă, victoria perpetuă a PSD-ului în alegeri, neîncrederea vis-a-vis de generația din care fac parte, dorința de a avea un copil și de a-l crește într-o țară normală și trăibilă, ș.a.m.d..
Am ajuns la vârsta la care nu mai pot să mă bat cu pumnul în piept și să cred că pot schimba eu ceva. Nici nu cred că sunt eu în măsură, capabil sau că-i rolul meu să fac vreo schimbare. Oricum, lupta dintre Ce-mi Doresc Vs. Ce O Să Fie pare pierdută. Aș putea avea „sânge în instalații” și să rămân p-aici până la finalul meciului, dar prefer să-mi urmez instinctele și să mă car înainte de fluierul final.

E ca pe stadion: pleci înaintea ălora din peluze.

Așa că am început să enumăr țări: Canada, Noua Zeelandă, Suedia, Finlanda, Islanda etc. Cândva trebuie să ne hotărâm, asta-i clar. O să-nvățăm o limbă care sună precum clămpănitul de copite și aia e.
Între timp ne-am luat gândul de la plecare. A venit seara și am dat de următorul clip. Vă invit să-l vizionați cu mintea deschisă.

Probabil că ați mai văzut posedați și exorcizați. Sunt circul medieval anual de care neamul ăsta înapoiat nu mai scapă. Am putea avea autostrăzi între toate cârciumile din țară, biblioteci dese precum troițele și școli în mall-uri, nu capele, dar tot s-ar exorciza cineva în fiecare an.
Mulți s-au scandalizat pe net că s-a implicat pompierul și SMURD-ul s-o bage pe doamna posedată în față la moaște. Dacă ascultați cu atenție o să vedeți că ei voiau s-o ducă la salvare și cel mai probabil să-i dea ceva, un tranchilizant, un supozitor, s-o scoată din delir. Dar bătrâna măicuță cu batic pe cap, figura emblematică pe care Petre Țuțea o așeza deasupra căștigătorului unui premiu Nobel, spune altceva.

La cuvioasa, nu la Salvare!”

138948

Și ce dacă un pompier și un angajat SMURD au ținut o femeie cu fruntea la moaște? Vedeți coada pe care au depășit-o? Ăia aprobă tot ce se-ntâmplă. Ăia sunt apostolii celor peste 80% dintre românii care la sondaje se declară creștini, cu frică de Doamne-Doamne.
Când ai în spate 80% din populație poți să ridici 10 catedrale ale neamului și să scoți elevii să pupe moaște la prima oră a dimineții. Cum de n-au făcut asta până acum?

 

Când ai în fața ochilor astfel de imagini, orice carte despre românii de acum 2-300 de ani nu se numește „istorie”, ci „prezent”.

Știți ce e cu adevărat trist? Că n-a ieșit nimeni, vreun medic/psiholog, să vorbească despre suferința reală a celor două din clipul de mai sus. Cum una e într-un grav episod schizofrenic (nu știu, zic și eu, poate are doar o cădere de calciu), iar baba care o urmează e în delir și crede că totul se vindecă la moaște. Și dacă s-ar pronunța cineva în privința celor două, poate le analizează și pe celelalte, care stau la coadă, merg în patru labe, freacă haine de raclă etc.
Din păcate pentru tabăra creștină orice scuză și interpretare piere în fața nebuniei evidente. Și încăpățânarea lor de a nu recunoaște nebunia le face și mai mult rău. Eu aș recunoaște că un ateu e nebun dacă ar urla pe străzi și ar merge în genunchi să pupe osemintele lui Darwin. Dar ateii nu fac d-astea.

 

În concluzie, de ce am nevoie să plec în Islanda?

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

4 Comments

  1. La Islanda mă gândesc de vreo trei ani. La Noua Zeelandă mă gândeam ieri. Dar România mă uimește zilnic. Orișicum, grea decizie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *