Lănțișorul cu chihlimbar: te scapă de boli, bani, circumvoluțiuni

Cam toate poveștile încep așa: „bebelușul meu nu putea să doarmă. Plângea noaptea, făcea mult cachi și n-avea poftă de mâncare. Mai mulți medici spuneau că se mai întâmplă d-astea, dar ce știu ei. Într-o zi o prietenă mi-a spus că are ea o amică, verișoară cu o tipă care-i vecină de palier cu un domn care are un nepot la Buzău care a cumpărat pentru nepoțelul fetei sale o brățară cu chihlimbar și, ca prin minune, copilul e vindecat de toate. Așa că am cumpărat și eu pentru bebelușul meu. N-am cuvinte să vă spun ce s-a întâmplat! Nu doar că nu-l mai doare nimic, dar la nici 6 luni vorbește cursiv în trei limbi, cântă la toate instrumentele de suflat și ieri a reparat jiclorul la mașină. Mulțumesc brățărilor cu chihlimbar!”.

Dacă ai rezistat până aici află că vorbesc despre o întreagă industrie dedicată bebelușilor, dar benefică și pentru adulți.

Brățărici, lanțuri, inele, cercei, de toate pentru toți. Toate din chihlimbar și doldora de acid succinic. „Wow, George, acid succinic? Sună foarte științific și profi! Sigur e ceva bun!”. De fapt, acidul succinic are proprietăți benefice doar în credința populară, nefiind demonstrat științific. Adică e mambo-jambo. Moaște, apă sfințită, deochi. Placebo!

Sursa: Facebook „Lantisoare de bebelusi”

Sursa: Facebook „Lantisoare de bebelusi”

Conform site-ului care comercializează aceste minuni pe sfoară aflăm că lănțișoarele cu acid succinic ajută după câteva ore de purtare. Cel puțin în cazul bebelușilor. Cu toate că acidul succinic se topește la 1850C și se dizolvă greu, vânzătorii de mărgele vindecătoare bagă mâna-n foc pentru faptul că pielea umană absoarbe acidul și-l transformă în „bine pentru sănătate”. Și neapărat chihlimbarul trebuie să fie baltic. Ăsta balcanic e nasol, te fură la acid.

Și cum să nu cumperi dacă „oameni din Germania, Franța și Anglia cumpără”? Ești prost la cap? Păi nu știu ăia ce-i bine pentru sănătatea lor?

Sursa: Facebook „Lantisoare de bebelusi”

Sursa: Facebook „Lantisoare de bebelusi”

Așa că dacă ai probleme cu stomacul, îți crește tensiunea sau ai blenoragie, pune mâna pe telefon și comandă 100 de lănțișoare cu chihlimbar. Nu doar atât, dar dacă tot ești pus pe vindecări miraculoase încearcă să mergi în coate în jurul bisericii, pupă oase și bea smoothie din ciuboțica cucului și zeamă de p*zdă virgină sub lună plină. Placebo să fie că bani se găsesc.

Sursa: Facebook „Lantisoare de bebelusi”

Sursa: Facebook „Lantisoare de bebelusi”

 

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *