Job-ul tău îți dă cancer?

68647922

Eu țin foarte mult la liniștea sufletească pe care mi-o dă locul de muncă. Vreau să fiu încântat de ceea ce fac, să n-am mustrări de conștiință, să nu simt că înșel pe cineva (e cineva-n publicitate/presă care n-are senzația asta?), să nu mă simt tras în piept și să nu mă duc acasă cu munca. Îmi aduc aminte că au fost vremuri când făceam mătreață pe sistem nervos lucrând pentru o marcă de șampon… împotriva mătreții.

Ok, sunt și excepții, zile/perioade mai aglomerate, dar să nu devină un obicei în a sta la cină cu familia și munca. Știu deja din experiență că n-aș putea lucra (prea mult timp) într-un mediu în care șeful e un isteric imprevizibil suferind de borderline, ori unde majoritatea colegilor au sindromul Tourette. Adică-mi petrec peste 8 ore pe zi în prezența unor oameni. Dacă stau mai mult cu ei decât cu familia am pretenția să avem o relație normală. Cer prea mult?

Apoi m-am gândit la bietul Capatos. Tartorul „Un show păcătos” de la Antena 1. Bine, înainte să mă gândesc la Capatos am văzut clipul de mai jos…


Stau și mă gândesc la Capatos, cum pleacă el în fiecare noapte de la muncă și se duce acasă la soția lui. Se pune-n pat lângă ea și se culcă, puțin zdruncinat de evenimentele din platou. Se trezește dimineața și după ce-l întreabă consoarta cum a fost la muncă i se umezesc ochii. Parcă-i vine să plângă în hohote, îi tremură bărbia, dar se ține tare cu ochii-n ceașca de cafea. Îl doare.

Știe că-i nevoit să asculte în fiecare seară mizerii, să suporte mitocănii, ghiolbănisme, să strângă mâna unor oameni execrabili, să zâmbească jovial unor ratați, să-și prăjească neuronii ascultând retardările vreunei asistente. Mai ciudat e că simte o oarecare plăcere sinistră. Îi juisează sufletul când îl vede pe Guță c-o bate pe una în platou, ori că se-njură invitații. Îi vine să plângă de scârbă pentru că știe că nu-i frumos ce face, dar se simte vinovat pentru că îi place.

În același platou cu Dan Capatos mai sunt și alți oameni. Cameramani, aplaudaci, DJ, ș.a.m.d.. Toți stau seară de seară cu ochii pe „dramele” unor d-ăia. Sunt sigur că unii știu mai bine viața lui Guță decât a propriilor rude de gradul II. Și unii pleacă acasă cu munca după ei, că trebuie să te gândești ce mizerabili mai chemi și mâine, ce întrebări le pui, ce povești mai au.

Dar în aceeași măsură știu că pâinea e mai proaspătă pentru Dan Capatos. Mâncarea-i de 1000 de ori mai bună, mai fresh și mai sănătoasă în farfuria lui Capatos, decât în strachinile celor care-i urmăresc emisiunea. Dar oare a reușit el să dezvolte un mecanism prin care să nu lase prostia aia să-l afecteze și să-și poată vedea liniștit de viață, consumând banii munciți pe spinarea unor femei bătute de Guță-n direct și din gura unor mahalagioaice?

 

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *