În spatele fiecărui clan țigănesc se află un sistem românesc

Citind cum poliția din Timiș ținea în puf mafia țigănească mi-am spus din nou: “ha, poftim domnule! Albi ca noi, români neaoși, tradiționali! Să vezi și să nu crezi!”.

Pentru că din… nici păcate, nici fericire… din logică, în spatele oricărei mișculații se află un sistem care este al nostru încă de când spunea Ștefan cel Mare că țara (Moldova mai exact) este a strămoșilor… Că sistemul e inapt sau corupt, tot vina sistemului rămâne.

Când citim de clanuri, că-s țigănești sau nu, avem o proastă reacție de a ne supăra pe infractori.

Deja mă distrează oamenii care se supără pe cei care fură. Blamează hoțul de parcă de la el trebuie să se aștepte la ceva. De parcă omul crescut într-un mediu nociv, cu o educație precară și modele de viață oribile TREBUIE să se ridice la nivelul celorlalți doar așa pentru că vrem noi și considerăm că e normal. Nu. Oamenii sunt rezultatul educației, mediului și a resurselor investite-n ei. Așa că dacă tu ai beneficiat de un oarecare lux emoțional și material în copilărie nu înseamnă că trebuie să ai aceleași așteptări de la alții, mai ales unii care au crescut printre părinți găinari, prin corturi, șatre, ghetouri, ș.a.m.d..

Și nu, nu e un text în care caut să-i dezvinovățesc pe cei care fură, ocupă case illegal, dau în cap, etc. E un text despre:

Poliție, organe, ăia plătiți să fie corecți. Prea târziu ca nație ne-am trezit să căutăm vinovații printre noi. N-o să pun succesul ăsta în cârca vreunei generații, dar abia acum am început să blamăm virulent mitocănia și să vedem și problemele din propria ogradă. Și e un lucru mare că-i arestăm pe cei care țin în puf găștile astea de cartier. Sper că sunteți conștienți că micile găinării de mahala înseamnă bani mulți pentru protectorii lor cu epoleți, ba chiar și mai mulți bani pentru superiori aleși de plebe.

Încet încet o să ne dăm seama că-n spatele fiecărui buzunar golit în autobuz se află un polițist mânjit, care și el cotizează mai sus… Și-o să mergem atât de sus încât cine știe ce o să aflăm. Cine știe cine-i în spatele unei grupări de trafic de persoane din Alba-Iulia? Ori traficul de săruri de baie din Vaslui? Ori prostituția din Constanța? Tentaculele nu se opresc niciodată la un banal și simplu “clan țigănesc”.

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *