Îmi fac firmă: tați de închiriat

angrydad-600x420

Recent am avut parte de o experiență interesantă, ba chiar puțin marcantă. După o aventură pedestră cu o gașcă de pitici de 7-8-9 ani am ajuns să-mi pun întrebări dacă natalitatea crescută a etnicilor este cea mai mare problemă. Îi știți p-ăia care se plâng că țiganii fac mulți copii? „De ce fac atât de mulți dacă n-au cum să-i crească?”. Păi un om face mulți copii din diverse motive: religie, banii primiți de la stat, alocația, n-are altă treabă, ori îi vrea. Dar sunt numeroase cazurile când toți 6-7 pici primesc dragoste și grijă. Atât cât se poate financiar. Nu-s duși cu jeep-ul la școală, dar sunt duși. Nu au cel mai nou ghiozdan, dar au ceva în spate. Atât cât s-a putut. Li se pune un pachet, o pâine, o haină groasă. Primesc atenție!

Mulți privesc înfrigurați spre viitorul ăla în care hoardele de plozi proveniți din familii numeroase și sărace vor conduce lumea. Și-o să fie vai și amar de noi.

N-o să fie niciodată așa. Ăștia mulți și săraci sunt nevoiți să se mulțumească fiind în cel mult clasa de mijloc. Bine, fie, accidente demne de loterie și să mai pupe vreunul potul cel mare și-o funcție înaltă. Dar în rest, mansarda socială va rămâne mult și bine rezervată acestui monarhism de portofel.

Îi vedeți dimineața în mașini de sute de mii de euro, cum sunt duși la școli scumpe și spălați la fund, hrăniți și îmbrăcați de menajere? Unii au în brațe cel mai nou smartphone și primul iPhone e mai bătrân ca ei. Dar să nu mă înțelegeți greșit, n-au nicio vină că sunt aberant de bogați. Așa a vrut ăl de sus, nu știu. Problema e că prea mulți copii bogați sunt lipsiți de dragoste și atenție. Au bani, haine bune și educație. Sunt inteligenți, îi duce mintea de mici la afaceri și au imaginație, dar când vine vorba de emoții sau sentimente sunt cel mult roboței. Nu știu ce e aia afecțiunea și-s flămânzi să se joace și să se prostească cineva cu ei. Adică vor și ei copilărie. Sunt handicapați emoțional și cu patalama asta vor ajunge șefi de companii, politicieni, oameni de afaceri. Și peste ani niște angajați se vor uita la acești lideri, școliți pe bani mulți de părinți absenți, și vor spune „doamne ce copilărie tristă a avut și ăsta. Se vede că nu l-au iubit părinții”.

Corcodel are vreo 9 ani. Simpatic puștiulică. Cam taciturn și singuratic. N-a venit cu nimeni la drumeție și mă-sa la lăsat în zona de plecare cu mult timp înainte să vină autocarul. Nu era cu vreun coleg sau prieten. Așa că a stat singur tot drumul, el cu gândurile lui și tableta. Când a-nceput urcarea pe munte a țâșnit ca din pușcă, dorind să fie primul în vârf. Stătea mereu în fruntea plutonului, să-l vadă lumea că e și el acolo. Să-l vadă lumea.

M-am ținut după el ca să nu-l pierdem pe traseu și am reușit să vorbim. La început n-avea chef de vorbă. Îl încetineam. Apoi a obosit. Zahărul din suc nu-l mai ajuta. Era chiar amuzant. Se oprea din 5 în 5 minute lua o dușcă și apoi țipa: „ZAHĂR!”. Și pornea cu demaraj.

Corcodel era îmbrăcat destul de subțire pentru munte. Adidași, blugi, tricou cu mânecă scurtă și-o gecuță subțire de fâș. În ghiozdan mai avea un tricou subțire cu mânecă lungă. Atât. Dar a stat aproape tot drumul în mânecă scurtă, că-i viteaz și să remarcăm toți asta. A tras de nas și aștepta să găsească un coș de gunoi pentru șervețele în pădure, dar n-a pus hainele pe el. S-a uitat cineva la el când a plecat de acasă? Aparent nimeni și mi-a confirmat că și-a ales singur hainele de drum.

Sus la cabană ne-am scos toți sandvich-urile din ghiozdane, ori alte bunătățuri pregătite de acasă. Ce avea Corcodel în pachet? Chips-uri Pringles, jeleuri și suc. Atât. Asta și-a pus el de mâncare pentru că n-a fost un părinte acolo căruia să-i pese. Nici măcar cât să-i pună o felie de pâine între alte două și să-i spună „sandvich”.

Din cabana mirosea a mâncare gătită. Ne-am dus împreună să ne luăm ceva cald și bun. Care-i mâncarea lui preferată? Pizza și taco. La el acasă nu gătește nimeni, nici măcar menajera. Ei comandă mereu mâncare. Și când n-au ce mânca seara… „nu mâncăm nimic… sau înghețată”. Ciorbă n-a mai mâncat de… nici el nu știa. Și-a luat o supă. A mâncat două linguri și apoi a trecut la chips-uri.

Ne-am jucat puțin așa cum ar trebui să facă ta-su cu el și apoi înapoi, fiecare la casa lui.

Apoi mi-a picat fisa: aș putea să-mi fac o firmă. Tați de închiriat. Să mă joc și să-i ascult pe toți plozii ăștia care au părinți prea ocupați. Să-i hârjonesc și să-i învăț să dea cu piciorul în minge, ori să meargă pe bicicletă. Vă spun eu, asta-i afacere de milioane de euro. Am și un slogan: „Închiriază-i copilului tău un tată adevărat!”.

Știu că e genul de poveste „săracul copil bogat” și mulți dintre voi ați vrea să spuneți „lasă Bonea, că alții nici nu știu ce e aia Pringles, cred că-i vreo țară străină”, dar nu pot să nu mă gândesc la faptul că peste ani Corcodel va ajunge om mare, mare la funcție, mare la stat. Crescut într-o familie în care n-a primit atenție, grijă și iubire n-o să ofere prea multe altor oameni.

În concluzie, dacă l-ai făcut, ai grijă de el. Vezi ce poartă, vezi ce mănâncă, întreabă-l de viață. Nu de alta, dar sunt șanse mari să te urască și tu n-o să știi de ce. „Doar ți-am oferit ce ți-ai dorit, ai avut cele mai scumpe jucării, mașini, ceasuri și ți-am făcut și firmă!”.

Dacă ți-a plăcut dă-i o abonare:

[subscribe2]

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *