Am ieșit în fața clasei să-mi spun viața

Ieri am avut parte de o experiență foarte frumoasă, unică, pe care nu știu cum s-o cuprind mai bine și mai amplu. Am să-ncerc în scris, cu scopul de a-mi reaminti toate cele întâmplate.

La invitația doamnei profesoare Bozieru am ajuns să-mi spun experiența de viață în fața unor elevi de clasa a XI-a. Mai exact, în fața celor pe care-i numește „copiii mei”. E diriga lor, a.k.a. Bozi.

La ora 11:30 m-am prezentat la Liceul Mihail Sadoveanu, ascuns printre blocurile din zona Obor, cu grilaje de fier la geamuri așa cum îi stă bine oricărei închisori adolescentine. Știu, sunt acolo să protejeze prețioasele geamuri de o eventuală minge de fotbal, dar n-ai cum să nu remarci faptul că arată precum un penitenciar.

Ăsta-i Penitenciarul Rahova... dar pentru o secundă ai crezut că-i Liceul M. Sadoveanu. Seamănă puțin.

Ăsta-i Penitenciarul Rahova… dar pentru o secundă ai crezut că-i Liceul M. Sadoveanu. Seamănă puțin.

Capitolul 1 – Profa

Pe doamna Bozieru o știu de pe Facebook unde este foarte activă. Și nu doar că e activă, dar e cool, mișto, de gașcă, veselă, acidă, rațională, e de partea elevilor pentru că știe că nu-s proști de capul lor. Are un blog pe care vă invit să-l citiți periodic ca să mai știți ce se-ntâmplă cu plozii în școli, cum gândesc, dacă-i mai roade ceva și ce. Nu de alta, dar unii se plâng că-s neglijați de părinți și-s sătui de mâncare și emoții pe sponci.

Doamna Bozieru a trezit în mine un sentiment de gelozie, pentru că eu n-am avut așa. Am avut profesori buni, dar nu-mi aduc aminte de vreun prof de gașcă, care să ne vorbească deschis despre viață, sex, relații, religie ș.a.m.d.. Să facă glume cu noi, să ne provoace. Voi ați avut profesori față de care să vă permiteți glume? Ironii? Și să nu se lase cu 4 în Catalog? 

După experiența „Bozi” vă spun că vreau să-i văd pe toți profesorii pe Facebook. Vreau să știu ce postează și cum gândește omul pe mâna căruia îmi dau copilul. Vreau să-l văd ancorat în prezentul ăsta tehnologizat și să-mi văd copilul fericit că-și începe ziua cu un „selfie cu profa”.

D-aia doamna Bozi merită un loc la Ministerul Educației și un motor Harley la scară care s-o ducă zilnic la birou. Motorul se va asorta perfect cu tatuajele ei. Dar n-o văd pe Bozi în vreun minister, nu pare genul care să renunțe la „copiii ei”.

Capitolul 2 – Elevii

S-au aliniat planetele în așa fel încât am ajuns în fața unor puști cu 10 ani mai tineri ca mine. Acum fix 10 ani eram în același punct ca și ei, doar că n-aveam de unele. N-aveam telefon cu touch și o atât de mare preocupare pentru viitor.

O să fiu sincer: văzând că mulți sunt ancorați în realitate m-am simțit prost față de eu la 17 ani. Mă uitam la ei, câte întrebări își pun despre cariere, meserii și viață la vârsta la care eu mă bucuram că ies devreme de la ore și stau prin Centrul Vechi (când era altfel) la o bere, un vin, un gigi-bigi. Acum nu spun că cei de acum nu golănesc. Ori că eu n-am învățat. Dar avântul tehnologic îi pregătește mai bine de viață. 

Văd pe net câte le oferă viața. Am impresia că școala îi ține pe loc.

Să știți că atât de blamatul Facebook și Internet nu handicapează pe toată lumea. Dacă te ajută materia cenușie reușești să cerni.


În clasa asta am dat de un puști care la 17 ani are vlog cu 10.000 de abonați, făcuți în 2 luni. Practic aduce bani în casă. Din pasiunea lui (gaming-ul). Și e funcțional, vorbește, are prieteni, nu părea un paria. Alții sunt interesați de antreprenoriat, de cum se fac afacerile și dedesubturile lor. Vor să știe profunzimea situației, nu „am niște bani, face tati bijniss la copilu!”.

Mulți sunt dornici să știe despre ramuri ascunse ale unor meserii, nu se mai aruncă direct pe fațada branșei. Fotografie, publicitate, jurnalism. De toate.

Am plecat foarte optimist după două ore de discuții. Am înțeles că dacă există un stâlp, precum interesul profesoarei de a le prezenta alternative elevilor, materia cenușie se mișcă. Copiii, că-s din școala asta, ori din vreuna neterminată din Vaslui, pot. Îi duce capul. Din păcate au nevoie de profesori moderni, de ore interactive și de investiții.

Eu le-am vorbit sincer despre jurnalism, publicitate și stand up. Nu știu dacă mai sunt interesați de aceste domenii după discuția cu mine. Dacă „se bagă” măcar știu și dedesubturile. Să nu-i ducem cu zăhărelul. N-am vrut să scufund corăbii, ci să le spun că marea e învolburată și uneori se vor da în lotcă.

Eu îmi doresc să-i văd că fac ce-i duce pe ei capul. Că mulți sunt capabili. Așa par. Și chiar dacă nu, să-mpartă flyere, dar s-o facă așa cum n-a mai făcut-o nimeni niciodată.

A fost o plăcere.

14567975_1105677919513843_3902569132654255567_n

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *