HIV/SIDA, ori de ce prostia e mortală

hiv

Nu vreau să se-nțeleagă din titlu faptul că-i condamn doar pe cei din Segarcea care s-au îmbolnăvit de HIV pentru că s-au coțăit neprotejat. Pentru cine nu știe despre ce vorbesc, AICI e știrea despre care se tot vorbește de zile bune. Ba am impresia că nu se vorbește destul, ori toată discuția a fost împinsă în „scandal/șocant/senzațional”, nicidecum în dezbatere educațională așa cum e firesc.

Pe scurt: un Don Juan de Segarcea avea HIV de la vârsta de 3 ani.

Pentru că aparent în Segarcea bărbații frumoși sunt ori gay, ori luați, ori mortali, vreo 38-40 de muieri au întreținut relații sexuale cu masculul Alfa. Care acum e Omega, din pricina bolii. Nu doar că s-au iubit cu respectabilul, dar au făcut-o și fără prezervativ. Aici îi blamez p-ăia de la Love Plus care fac sampling gratuit de prezervative doar în Centrul Vechi din București. Cererea-i mai mare în Segarcea. Și după ce a murit tânărul de boală, s-au trezit peste 40 de persoane să meargă la medic pentru a se testa. Mulți sunt pozitivi. Deprimați, dar pozitivi. Și cum în Segarcea se pare că-i un circuit mai închis al sexului decât în MISA, sunt așteptați mulți în clubul HIV.

De ce vorbeam de prostie? Pentru că-i o contradicție scârboasă-n legislația și educația din România. Medicul de familie al băiatului bolnav știa că acesta suferă de HIV, dar nu putea divulga nimănui asta pentru că nu-i legal. Aparent familia băiatului e de o prostie soră cu moartea (la propriu), mințind că băiatul a murit de infarct. Bine că n-au spus c-a murit de blesteme și măscări.

Acum întrebarea e: „ce facem pe mai departe?”

Dacă ne apucăm să spunem că X și Y suferă de HIV, într-o societate needucată precum a noastră o să-i ostracizăm. Că românul nu vrea vecin de bloc țigan, gay sau bolnav. Crede că cele enumerate se transmit prin văz, miros sau atingerea avizierului de întreținere.

Pe de altă parte, dacă nu anunțăm cine are HIV ne trezim cu Brezi Pitți d-ăștia de Segarcea ce regulează un sat întreg.

Și dacă ne rezumăm să vorbim doar despre importanța prezervativului e ca și cum am discuta despre cât de utilă-i punguța de la Mega Image când îți cumperi un televizor.

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

One Comment

  1. Era un spot la nu stiu ce radio ce zicea: „Buna dimineata, pozitivilor!”. Ce hilar ar suna spotul asta pe strazile din Segarcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *