Generația „nu știu să gătesc. Poftim prăjeală!”

cmapanie kfc

Am văzut recent noua propunere de sezon a celor de la KFC. Eram în mașină la semafor și-n fața mea se lăbărța un mare și frumos slogan: „Anul ăsta, pune tu masa pentru ai tăi”.

Am studiat atent toată povestea. Îmi place.

E o lucrare frumoasă din punct de vedere vizual și o spun cu toată sinceritatea. Îmi place typo-ul/scrisul și desenul jucăuș, vesel, crăciunistic. Creativii din spate au făcut o treabă frumoasă. Chiar și raționalul din spate e simpatic. Se întoarce roata și acum tu ești gazda de Crăciun pentru părinții tăi. Inevitabil m-am gândit la părinți. Din două motive:

  • Fiind ateu, asociez orice sărbătoare cu „familia”. Crăciun, Paște, Mucenici, Sfânta Jigodie ș.a.m.d.. Ai mei respectă datina și eu am norocul să mă bucur gastronomic. Altfel legenda din spatele fiecăreia mă lasă rece;
  • Știu că „ai mei” e folosit în 99% din cazuri când vorbim de părinți;

Apoi, după ce am disecat tot conceptul creativ, a apărut piticul ăla din capul meu.

Drăcea mic, zgâtia aia care pune mereu întrebări incomode și deranjează. Satana aia care iese din mine la show-urile de stand up și contestă (aproape) totul.

Și a-nceput bestia mică să-mi spună: „Păi bine bă George, așa îți aștepți tu familia la masa de Crăciun? Mă-ta s-a chinuit ani de zile să-ți facă poftele și tu te duci până la KFC să cumperi totul pregătit?

Ai tăi fac anual fripturi, sarmale și <<ce mai vrea puiul>> ca tu s-o scoți pe mânecă așa? Să-ți fie rușine dacă te-ai gândit la asta. Să nu uiți că-ți place pasca și au fost atâtea revelioane și crăciunuri la care ai tăi ți-au făcut pască. Da, cu toate că e haleală de Paște, ei ți-au făcut și de Crăciun.

Crezi că pentru friptura aia suculentă de porc s-au dus la KFC? Cozonacii ăia buni îi vezi cu etichetă și însemne roș-albe? Pipotele cu maioneză sunt luate la meniu mic, mare sau mediu?

Zace Colonelul Sanders pe buza strachinii de ciorbă băi mucea? Să-ți fie rușine!

Ai tăi s-au străduit atâta să te crească sănătos, cu mâncare gătită și gustoasă și tu le pui pe farfurie copănele și cartofi, prăjite toate în baltă de ulei? Să nu uiți de <<tradiționalul>> sos de usturoi și să cinstești cu tac-tu un pahar de Cola, da? Că el așa făcea înainte. Se străduia să-ți aducă pe masă Cola bună, de țară, nu vin.

Mai bine învață să faci și tu o friptură și lasă prostiile. N-ai timp? Cred și eu. Nici mă-ta n-avea dacă stătea cu orele pe Facebook, Instagram și Twitter. Unde mai pui că nu-și lua inspirația de pe Pinterest.

Apoi te mai plângi că-i țara sedentară, diabetică și obeză. Păi cum altfel dacă transformăm mesele în familie în fast-Crăciun și fast-Paște.

Când o să te mai duci la mă-ta să-ți dea borcane cu zacuscă d-aia bună, ori cu gem d-ăla de lingi borcanul și pe exterior, proastă ea de nu-ți spune să-ți cumperi de la KFC. Că au băgat zacuscă din copănele prăjite.”

Apoi drăcușorul a dispărut într-un nor de fum care mirosea precum în bucătărie când gătea mama.

P.S. – am văzut spotul TV în care tatăl „caută bradul perfect”. Mi-a plăcut faza cu „se lupta și cu fiarele pădurii pentru un brad perfect, dar n-a vrut să rănească natura” (parafrazez). N-a vrut să rănească natura? PĂI ȘI CÂND TAIE BRADUL PERFECT CE FACE!

Sfârșit

 

 

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *