Generația care-și ceartă părinții

Trăim vremuri revoluționare. Poate că nu dărâmăm guverne (nu pe toate), nu ne urlăm problemele în fața unor politicieni, nu-i scuipăm peste pantofii scumpi, dar printre noi sunt oameni care au prins glas.

Glas să confrunte autoritatea primordială. Părinții.

Am mai scris cândva despre bazele societății noastre, dar mânați de modernism/americănism (spune-i cum te face pe tine să te simți bine), asistăm la mici și explozive dovezi de independență umană. Tradiționalul dicton „respectă-ți părinții” nu se mai aplică în orb.

O generație de oameni cu mintea destupată de tehnologie, și o educație care e la ani lumină distanță de ce au învățat părinții noștri în școală și acasă, are puterea să spună „băi mamă/tată, știi ceva? Greșești!”.

Specia a prins glas.

Ăi bătrâni care ne-au crescut n-au avut puterea s-o facă. Au înghițit băbismele părinților și n-au avut contextul/inteligența/educația necesară în a contracara. Au crescut așa, cu frustrări, neînțeleși, obosiți de cicăleli și bodigăieli. Au șters la fund părinți pe care au ajuns să-i urască pentru mentalitatea învechită, rezistența la nou („noul” lor), ignoranță ș.a.m.d.. Dar o făceau cu stoicism, cu gândul la moștenire, avere și bătătoritul drum al „sunt părinții mei și îi iubesc indiferent”.

Acum lucrurile s-au schimbat.

Mentalități noi au venit în valuri peste generația care la Revoluție încă avea mintea buretoasă. Părinții s-au bucurat că plodul e modern, dar zâmbetul a dispărut brusc de pe chipul ridat când mucosul a-nceput să prindă glas. A-nceput să-și spună durerea, of-urile, frustrările.

Nu mai e ca-n „Ruga pentru părinți” de Adrian Păunescu. Unii părinți, „enigmatici și cuminți”, își termină rostul lor. Acela de a abuza fizic/emoțional niște copii mai mult sau mai puțin dorinți.

Ca nici o altă generație, ăștia de acum vorbesc de emoții. Au dureri interioare și le verbalizează, călcând sub încălțările lor moderne atâția ani de cutume.

Alo, ce faci? Te plângi că ți-a lipsit căldura maternă și prezența paternă? Păi n-ai avut pâine pe masă? Cărți pe birou și căldură-n calorifere”. Asta-i scuza arhaică a generației trecute, oameni care consideră că și-au îndeplinit scopul parental când te-au adus până la borna 18 fără vreo vătămare fizică vizibilă, ori vreo lacună blamabilă de societate.

În rest, dedesuptul, găunos și dureros.

Dar stau liniștit privind copii de 10-20-30 de ani, decompensați, urlând la mame și tați, încercând să le explice (în zadar dacă mă-ntrebați) că viața de familie și creșterea unui copil înseamnă mai mult decât o pâine pe masă și un acoperiș deasupra capului.

Poate că dacă ne confruntăm părinții ne acceptăm trecutul și ne împăcăm cu prezentul.

 

 

 

 

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *