„Gata George, ajunge!”

În weekend puteam să vă arăt tuturor, via Facebook, ce și cum trăiesc.

În fix 5 secunde puteam să postez pe net o poză cu un vin vechi de 73 de ani, caviar și brânză scumpă, toate așezate meticulos lângă o carte bună, fotografie realizată în bucătăria mea cochetă dintr-un cartier bucureștean. 50 de like-uri îmi confirmau faptul că am o viață minunată. De asemenea, îmi era super ușor să fotografiez geamul deschis și cerul cu mențiunea „weekend, lene, relaxare!”. Ca să nu mai spun că-n timpul plimbării prin parc nu mă durea mâna să pozez un copac, lacul sau lumea și să vă anunț că sunt „la o plimbare relaxantă”. Dacă nu strângeam minim 20 de like-uri plecam furios din parc. Voi știți că în weekend am stat în pat și am văzut un film cu prietena în timp ce savuram pișcoturi, șampanie, cireșe și un unicorn ne aducea cornuri calde? Nu știți?! Ce prost sunt că nu v-am dat poze să vedeți!

De ce n-am pus nimic?

Pentru că  pe mine mă lasă rece astfel de postări. Și sper că și pe voi vă doare-n fund de ce fac eu în timpul liber așa cum nici mie nu-mi pasă cum arată micul vostru dejun, apa pe care o beți sau filmul pe care-l vedeți. Ați ghicit, pe mulți dintre voi nu vă am în newsfeed tocmai pentru astfel de poze repetitive și check-in-uri neinteresant. Nu sunt antisocial, ci astfel de informații sunt lipsite de relevanță.

Da, în weekend-uri mai postez câte o cioacă, ori repostez un text mai vechi din blog (să mai crească traficul, să mănâncă și gura mea graham), dar când vine vorba de poze mi-am dat seama că nici măcar mie nu-mi pasă, darămite vouă. Nu-mi pasă și nu-mi place să arăt tot ce fac, unde fac și cu cine fac. Adică, dacă nu-i o poantă în spatele postării sau o informație care să merite atenția voastră, de ce să postez?

Căni de cafea? Poze din semi profil, cu un peisaj blurat pe fundal, astfel încât să nu înțelegi unde ești, dar îmi spui tu în descriere? Pahare de vin? Cărți în curs de lecturare? Nu știu cine vreodată a postat vreo copertă de carte pe Facebook, după citirea ei, cu o părere. Poate că sunteți, dar nu-mi amintesc de voi. La fel și eu, fotografiam câte o carte, dar nu-mi spuneam părerea. Și acum mă uit prin contul de Instagram și Facebook și-mi dau seama ce prostii și bălării lipsite de sens am share-uit  cu lumea.

Și-mi cer scuze.

Și-mi pare rău că prea puțini dintre voi ați avut curajul/lipsa de curtoazie  să-mi spuneți vreodată „Bonea, postezi prea mult tată!”. Sunt sigur că din n-jpe mii de prieteni și followeri doar câțiva mă au încă în newsfeed, ăia cu o rezistență incredibilă la balast. Și ohooo, acum sunt bine!

Acum 2-3 ani postam nevrotic. Efectiv puneam pe Facebook orice rahat îmi venea în minte. Glumă sau nu, interesant sau nu, eu postam acolo. Să fie! N-aveam o ordine, o logică, un calendar. Și nici nu mă mir dacă mulți dintre prietenii făcuță pe atunci mi-au dat ignore și mă păstrează doar pe post de „cifră la prieteni”.

Să nu credeți că mi-am dat seama singur de prostia asta. Nu. Mi-a spus Ea. Norocul meu. Puteau la fel de bine să-mi spună prietenii de pe Facebook, sau nu, și eu să postez în continuare 10 rahaturi pe zi. Din plictiseală.

Așa că vreau să reduc postările la un minim. Una de pe blog și câteva cioace scrise sau foto. Atât. În rest nu vreau să vă pese și nu vreau să știți.

Pace și intimitate la toată lumea!

 

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *