Fii-ta vine la ușă cu Boureanu. Ce faci?

Mai țineți minte scandalul cu Boureanu și polițiștii? Când fostul deputat a pupat asfaltul cum n-a pupat eleve de liceu. Ca o scurtă paranteză, să știți că totul e bine. Avocatul se chinuie să-l scape basma curată, motivând că Bouleanu „a muncit în Africa și a îndurat multe”.

Nu despre el voiam să vă vorbesc.

Recent discutam cu câțiva prieteni despre elevele de liceu. Și nu, nu că-s nu-știu-cum de la antibioticele din pui. Vorbeam despre bărbații de peste 27-28-30-40 care au relații cu eleve de 16-17 ani.
Ca-ntre băieți ne puneam problema „tu ai putea?”. Ai putea să ai o relație cu o puștoaică? Să-ți faci planuri de viață cu ea, dar înainte s-o scoți la film s-o întrebi pe mă-sa, care-i de aceeași vârstă cu tine, dacă o lasă să vină acasă după ora 21?

Stăteam eu și mă gândeam cum e să vrei să-ți scoți iubita în oraș marți seară și să nu poți că a doua zi o ascultă din Eminescu. Vrei s-o duci un weekend la mare? Nu poți. Trebuie să-nvețe pentru teză, are meditații. Și-n tine colcăie hormonii, că doar n-o duci pe litoral să faceți exerciții din Mate2000.

 

Să nu se-nțeleagă că-s împotriva celor care se iubesc și e diferență mare de vârstă.

Și știu că unele eleve de 16-17 ani sunt mature. Atât cât se poate maturitate la vârsta aia și-n funcție de experiența de viață. Dar tot e ciudat…

Și așa am ajuns eu la gândul că poate o să am fată. Și-o să-mi vină copila acasă cu un Boureanu de braț. „Tati, vreau să-l cunoști pe iubi”. Și iubi e de vârstă cu mine, ne căutăm de prostată la același medic și am prins Revoluția din 89 tot în scutece.

O să mă gândesc, rațional, că îngerașul meu de 16 ani n-a stat prin bibliotecă, așa cum îmi tot spunea, că nu găsești un Boureanu printre cărți. O să mă gândesc unde am greșit. Apoi o să spun că poate-i o chestie antropologică, femela tânără caută un bărbat potent financiar, matur, mare.

Apoi o să mă uit la Boureanul fiicei mele și-o să-l întreb (în minte, probabil) dacă n-a putut să-și găsească și el una pe femeimature.ro. Ce, ar vrea ca eu să-i coțăi fata? El o să-mi spună că-i suflet tânăr, că dansează kizomba și mănâncă guacamole zilnic. Că are abonament la sală și putem merge împreună la Băile Herculane, să facă bonding cu tata socru.

Până la urmă nu știu cât și dacă-i bine să mă opun „iubirii”.

Sper ca peste ani să nu-mi văd copila înjurată de un Boureanu bătut de polițiști. „Taci, că îți sparg dinții” o să aud până-n suflet.

Ce o să-mi zic? Mai bine-și lua și ea unul tânăr de vârsta ei? Fără Porsche, dar fără complexe grandomane și dorința de a se afișa cu o copilă pe care s-o crească și s-o… Freud, ieși din capul meu, te rog!

Voi, tați de fete? Toate bune? Aia mică și-a găsit un Boureanu?

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *