Experții-n educație

Ascultând știrea de mai jos mi-am dat seama că elevii de astăzi nu vor avea succes în a revoluționa sistemul educațional.

N-ai cum să treci peste niște oameni care au rămas cu meteahna “performanței la hectar”. În continuare școala românească trebuie să producă tone de absolvenți și genii care nu știu să deosebească maioneza de sosul cu usturoi.

Consider că este de bun simț ca școala să devină și un spațiu de dezbatere nu doar de toceală. Hai să dezbatem de ce Eminescu n-a zis X, ci Y, de ce Mihai Viteazu n-a vrut să unească principatele pentru că, ci pentru că, dar mai important decât orice, hai să dezbatem dacă profesorii sunt buni/pregătiți/umani.

 

O propunere frumoasă: să-i evalueze și elevii pe profesori. Evident că n-o să se întâmple asta. Profesorii par speriați de meme-urile cu ei din grupurile secrete de pe Facebook, da să suporte un posibil 5 de la o clasă. Dar s-o lăsăm p-asta c-o să-mi aud “ce Bonea, orice pădure are uscăturile ei… și dacă se pune o clasă să-l trolleze pe un profesor și-l notează ca slab? Își pierde omul locul de muncă pentru niște puțoi”. Acum n-a spus nimeni că un profesor trebuie concediat pentru că nu-l place o clasă, dar e interesat de aflat ce au elevii cu el. Asta dacă ne interesează părerea lor. Dacă nu, să-i creștem ca până acum: elevii sunt acolo să învețe și să-i pupe picioarele profesorului pentru că-și rupe din timpul lui să-i școlească pe bani puțini.

 

Dar colac peste pupăză vine alde expertul în educație Marian Staș, cu tot profesoratul lui la Harvard, și spune:

 

„Eu, ca elev, sau ca reprezentant al elevilor aş consolida trei aspecte nu copiem, nu chiulim şi ne asumăm de fiecare dată greşelile când noi le comitem ca atare. Aş invita profesorii şi părinţii, pentru că ei sunt mai adulţi, ca să zic aşa, la a citi cu atenţie şi la a intra în acest joc din care ambele părţi cu siguranţă vor învăţa”

 

Hai să-i spunem punctual domnului expert unde greșește. Pentru că toți greșim, nu doar elevii:

  1. Nu copiem, nu chiulim și ne asumăm greșelile” sunt truisme. Vorbe. Da, e ideal ce vrea domnul expert, dar în aceeași măsură tânărul elev poate cere adultului să “nu fenteze legea, să nu se tragă pe cur când e de muncă și să își asume când votează aiurea”. Aaaa, stai că nu merge așa, nu?
  2. “Aș invita profesorii și părinții, pentru că ei sunt mai adulți”? Mojicie, ca să n-o spun altfel. Invită o singură generație să spună ce-i mai bine pentru tineri. Vezi tu, elevii ăia din Consiliul Național al Elevilor se exprimă mai bine decât mulți profesori și părinți. Știu să-și exprime punctual de vedere fără să facă abuz de “vârstă” sau “experiență” așa cum fac adulții.
  3. În acest joc”. Educația nu-i un joc.

 

Acestea fiind zise, elevi (în special cei apropiați de Consiliul Național al Elevilor) nu-i lăsați pe adulți să vă spună ce drepturi aveți. Profesori, nu-i lăsați pe experți să strice și mai mult relația cu elevii.

Totuși, vă lăsați sfătuiți de unii care se plâng de prezentul creat de ei pentru ei?

 

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *