Eu spun că-i foarte bine

După cum bine nu știți, că am dezactivat de pe Facebook această informație, astăzi am împlinit 27 de ani. „Bonea, știam bătrâne, dar am așteptat să vedem dacă știe și Facebook-ul și apoi îți ziceam clasicul <<dai de ciroză!>>”. Evident.

Nu știu cum sunteți voi ceilalți de 27, ori cum se raportează tineretul/bătrânetul la 27, dar eu mă simt cam tânăr. Nu 18 ani (cine ar vrea să mai aibă 18 ani și mintea de atunci?), dar nici nu-mi vine să mă dau cu capul de credite și să-mi cânt prohodul. Și am vaga impresie că n-o să fac asta nici la 28-29-…-39. Sper.

Nu știu dacă senzația asta de juvenilitate se trage de la faptul că nu mai am mustață, ori pentru că în ultimul an am mâncat la rucola cât n-am furajat șaorma toată viața, dar mă simt bine. Evident că n-ajungeam la starea asta singur, fără ajutor, dar ce vreau eu să las moștenire următorului an din viața mea este următorul truism: să nu regreți nimic, oricât de rău pare pe moment. Exceptând moartea. Aia e cam nașpa și cam strică perspectiva de viitor. Și pozele cu tine beat în liceu. Și astea-ți strică perspectivele de viitor.

Am gustat puțin din partea plină a paharului și am ajuns la concluzia că tot ce cândva a părut nașpa/oribil/odios s-a transformat în viața de azi.

Și n-am motive să mă plâng. Știu că putea să fie de n-jpe mii de ori mai rău. Adică astăzi puteam să fiu prin Venezuela și să vânez porumbei de foame, dar mulțumesc părinților că n-au luat o decizie pripită prin anii ’90. Da, poate puteau pleca prin Olanda sau Suedia, dar și alții puteau face țara asta mai trăibilă. Să nu mai căutăm vinovați. Iliescu.

Să nu mai spun că părinții puteau să mă dea la o școală mai slabă, ori să nu le pese cu cine mă joc prin cartier. Ori să-mi impună facultatea. Puteau să-mi zică „George, n-o să faci bani cu jurnalismul, ci mătreață pe fond nervos”, dar au zis să fac ce-mi place. Dacă ajungeam astăzi vreaun… nici nu vreau să mă gândesc. Dacă-mi cumpărau primul calculator (bun) mai devreme și rupeam tastatura până ajungeam să-mi pierd zilele și nopțile, nu virginitatea? Când ai un 386 nu prea ești motivat să stai în casă. Și când aveam calculator bun aveam net de la Zapp… așa că n-am avut de ales, trebuia să ies.

Apoi, bunica credea c-o să ajung preot. Bine, până la 14 ani și eu tot preot mă vedeam, dar așa-i când ești copil nu știi multe, vrei să ajungi personaj de desene animate: SutanăBoy.

E, vă imaginați cum era să veniți astăzi la Părintele Bonea să vă cunune, să vă-ngroape rudele, ori să vă scalde plodul? Să mă dau jos din BMW și să vă vorbesc despre cât de nașpa-s cele lumești? Dacă stau să mă gândesc mai bine, de ce n-am ascultat de Buni?

Apoi, după liceu mă vedeam student în Cluj. Jurnalist p-acolo. Sigur îmi plăcea viața de acolo și de oraș nu mai zic, dar dacă plecam nu mai întâlneam toți oamenii pe care îi știu azi. Unde mai pui că împrumutam imediat accentul ăla molcom și stilul de viață relaxat și dacă mai veneam prin București deveneam persona non grata pentru posesie nesimțită de calm. Ori muream de nervi în trafic.

Și au mai fost atâtea lucruri care au părut groaznice în trecut. Dar dacă nu se întâmplau toate în momentul ăla, ci cu 2-3 secunde mai devreme/târziu, astăzi poate era altu’ felu’.

Dacă nu inventam cu Claudiu un concurs prin care să stabilim cine spală săptămânal vasele astăzi nu eram cu persoana care să-mi spună că vasele se spală după masă. Că e mai logic și mai simplu așa. Dacă lăsam vasele în chiuvetă în trecut și apelam la Planul B (ăla cu tacâmuri și vase de unică folosință) cine știe cum eram. Gras, obositor, enervant, (mai) histrionic.

Da, poate că până la vârsta asta puteam să fac și altceva, precum primul milion de euro, dar cum era să mă îmbogățesc înaintea voastră și să nu vă mai bag în seamă? Nu că eram un om oribil? Nu-mi stă în caracter. Așa că cinstesc o eugenie în numele a ce a fost și o să fie. Și sper să fim mai buni. Măcar până mâine. Că mâine am programat un text despre Delia Matache și mna… dar să fim mai buni! Yey!

 

 

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *