Este Ice Bucket Challenge o prostie sau da?

Scurt istoric.

Conform internetului, Provocarea Căldării cu Gheață este o campanie de donație dedicată celor suferinzi de scleroză laterală amiotrofică, boală de care suferă și Stephen Hawking (de exemplu). Așa că dacă ești creștin trebuie să te gândești de două ori înainte să dai curs provocării.

 Regulamentul este simplu: în mai puțin de 24 de ore de la nominalizare ești obligat fie să donezi 100 $, fie să-ți torni găleata în cap și să nominalizezi pe altcineva. Obama a preferat să doneze cei 100 $ și nu și-a vărsat apă-n cap, cu toate că milioane de oameni ar vrea să vadă un președinte fleașcă în detrimentul unuia darnic.

Dacă DOAR te filmezi în timp ce-ți verși apă-n cap nu ajuți pe nimeni. Nu există o entitate ce-ți contorizează gestul și trimite 50 cenți către cauză. Dacă asta crezi sigur ai impresia că like-urile tale ajută flămânzii din Africa.

Pamela Anderson n-a aderat la această cauză deoarece în căutarea unui leac pentru ALS se fac teste pe animale. Just. Alte vedete n-au fost de acord cu simpla risipă a apei. Și unii pur și simplu consideră că nu-i sănătos să-ți torni apă sloi în cap.

Ce înseamnă de fapt?

O laie. Oamenii se simt importanți și cred că fac ceva, dar de fapt gestul lor (acela de a-și uda capul fără să doneze) este egal cu 0. Definiția este slactivism și e ca și cum ai stinge lumina pentru o oră pe an pentru a salva planeta. Ori ca și cum ai face flashmob la metrou pentru a atrage atenția că-n Africa se moare de sete. Ori ca și cum ți-ai vărsa apă-n cap pentru orice vrei tu. Îți dai seama că trăim vremuri tulburi pentru că oamenii nu mai donează „de amorul artei” ci pentru divertisment. Și asta în cazul optimist în care bagă mâna-n buzunar, pentru că toată provocarea asta a trecut de mult de cauză și e deja divertisment de genul planking, owling sau doorknobing. Par campanii  gândite de ăia care o îmbracă pe Lady Gaga.

În România s-a voalat conceptul și fiecare îl adaptează la ce nevoi are. Asociația MaiMultVerde îi provoacă pe români să-și verse apă-n cap, ori să doneze 10 lei, sumă ce echivalează cu plantarea unui copac. Adică fiecare cu aia a mă-sii. Să nu te mire dacă PreaFleșcăitul Daniel te va provoca să-ți torni apă-n cap, ori să donezi pentru Catedrală. Ori Badea se va provoca singur pentru cauza Felix. Bine, Badea va linge găleata, dar tot aia.

Ce cred că trebuie să faci.

În primul rând să nu-ți torni apă cu gheață în cap. E risipă și sunt ferm convins că nu-i sănătos. Unde mai pui că unii nici măcar de atâta lucru nu-s în stare. Pentru că-s proști:

Apoi, donează. Pentru ce vrei tu. Ai 2% din salariu pe care poți să-i distribui unde vrei tu. Dacă vrei să donezi mai mult ești liber s-o faci și în afara unui trend.

Dacă totul ține de awareness e posibil să fie un șoc pentru tine dar… trăim în era în care nu trebuie să faci chestii stupide pentru a atrage atenția. Mai ales dacă ești vedetă. Ai mii de fani/abonați? Atunci pur și simplu le vorbești despre o cauză. A, fanii tăi sunt niște maimuțe proaste pe care trebuie să le stimulezi cu giumbușlucuri? Hm, asta nu sună prea bine. Pentru tine.

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *