Eșecul unei generații

Ai votat între 1990 și 2017?

Ori ai avut drept de vot, dar nu te-ai prezentat la urne din diverse motive? Înseamnă că te regăsești în subiectul acestui text.

Vorbind la fundul gol, democrația asta pe care încercăm s-o păstrăm cu marșuri și lanterne de telefon este un eșec. Dacă după 28 de ani de la căderea imagistică a comunismului încă avem oameni care tânjesc după cele mai odioase forme politice ale istoriei înseamnă că n-am făcut nimic.

Am votat și s-a votat atât de prost în țara asta încât nu știi dacă-i normal sau trist că încă mai sunt oameni care plâng după Ceaușescu, Zelea Codreanu, ori evul mediu lui Vlad Țepeș.

Lumea din jurul nostru pare că evoluează spre borne aproape imposibile: ziua de muncă de 6 ore, trenuri venite la secundă, viața fără tutun. Timp în care plebea spațiului carpato-danubiano-pontic decide să rămână într-o stare de vegetare, mișcând neuronii doar în perioada alegerilor și exclusive pentru interesul burții.

Suntem prea proști ca nație s-o ducem bine. Contrar celor învățate la școală, n-am fost zidul creștinismului împotriva islamizării. S-au descurcat otomanii, au mers prin sud, drum lin prin Bulgaria-Serbia (de azi). Noi am ținut resursele naturale la cald.

Revenind.

Da, 28 de ani au fost un eșec. Dacă am evoluat în vreun fel e pentru că-i contextul de așa natură încât n-am putut să rămânem prea mult în urmă. Dacă eram puțin mai la est, ori mult în sud (prin Africa) nu ajungeam nici la 50% din prezent. Dar au insistat unii să pompeze bani și încredere în fundurile noastre teșite de atâta stat în fața porții și bârfit.

La modul general vorbind, am votat ca niște oi. Turmă. „N-am avut pe cine”. Asta spune multe.

Acestea fiind zise, existența românilor care plâng după un Ceaușescu, o cămașă verde, ba chiar un Decebal cosmic dovedesc evidentul: suntem un eșec.

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *