Dragă cinefilule între 20 și 35 de ani

Am auzit că nu vrei la 50 shades of Grey. Că n-ai chef să vezi un film despre care știi deja că-i prost. Că e scârbos și pueril. Că e imoral să dai bani pentru o industrie care promovează literatură de genul. Nu mai zic de puștoaicele care juisează la auzul numelui cărții și când văd poze cu actorul principal.

Exact. E un noroi de film. Ai dreptate. Și-n anumite momente vrei să dormi în cinematograf, dar nu poți de toate leșinatele care fac „awww” și „ooo”. Și poate vrei să pleci, dar n-ai cum că ai dat bani pe rahatul ăla de bilet și vrei să știi că măcar ai respirat același aer cu generația 50 shades of Grey. Nu vrei să abandonezi ca mai apoi să auzi că „tu n-ai fost acolo și nu știi despre ce-i vorba”. Ba da, am fost acolo și știu despre ce este vorba. Îmi e dor de Miley Cyrus, Anna Lesko și Animal X.

Filmul e o poșircă precum cartea și dacă nu ești de acord cu mine înseamnă foarte multe despre viața ta sexuală: 1. că n-ai; 2. că ai, dar n-ai avut tupeul/curajul să ceri vreodată un bici peste cur.

Voi ăștia care ați plâns degradarea generației care astăzi are 20-30 de ani, pentru filmele, muzica și idolii lor, o să vă fie dor de Justin Bieber. Nici nu știți ce vine după. Cohorte de puștoaice de 15 ani, debusolate sexual de un film. 50 shades of Grey îmbracă misoginismul și BDSM-ul sub bani, mașini și avere. Practic filmul e despre cum unul își permite să-și angajeze o prostituată care să facă tot ce vrea el (mai exact să nu facă, dar să suporte) pentru că el are bani. Mulți. Și ea acceptă pentru că mna, cadouri, iubire, mai multe cadouri, abdomen cu pătrățele, cadouri și din nou iubire. Oricum o dai tot prost pică. E curvăsăreală cu bătaie pe un drum cu elicopterul. E iubire cu biciul pe o cină scumpă. La dracu, e filmul Emmanuelle, doar că mult mai prost, mult mai scump. E Sandra Brown cu lanțuri. E telenovela „Sărmana Maria” cu un căluș în gură. E groaznic. E genul de film care le face pe toate celelalte să pară acceptabile. Chiar și pe alea cu Adela Popescu.

Deci, ce ziceai? Că nu merită să vezi 50 shades of Grey? Pentru tine trebuie să-l vezi, nu pentru noi.

Dar te previn că o să te enervezi, o să adormi, o să auzi floșcăituri ciudate de prin sală și „awww”-uri stupide.

E vorba de răbdare și de înțelegerea unei generații. Despre tine e vorba, deșteptule! Pentru tine trebuie să vezi cel mai prost film din istorie.

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

One Comment

  1. Cel mai prost film din istorie cu încasări record si numarul 1 din lume in box-office .Ceva nu e putred la mijloc ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *