Din păcate eu n-o să apuc o Românie mai bună

ro

Influență: pesimismul + cod galben de furtună + cireșe cu carne

Astăzi am ieșit să pedalez pentru a mă antrena pentru Bike Up Comedy. Pe lângă claxoanele luate pentru că îmi permiteam să stau la 10 cm de bordură pe teritoriul șoferilor, să-i încurc vizual cu prezența mea infimă, am văzut cum un curier de la Tribul se străduia să facă același lucru. Printre claxoane. Și să nu credeți că ăsta-i vreun text despre ce viață grea au bicicliștii, ori altă categorie defavorizată din jungla românească. Nu, pur și simplu cred cu fermitate că-s membrul unei generații „de sacrificiu”, născut în mijlocul unei perioade de schimbare. Sau nu.

Am fost educați și crescuți de părinți și un sistem pe jumătate compromis de mentalitatea comunistă+gândirea retrogradă a lui „așa se face din bătrâni”. Am păstrat ce-i mai prost din tradiție (căpoșenia și conservatorismul) și am marketizat (de cele mai multe ori slab) frumosul. Generația mea se dezgheață greu, reușind performanțe doar privind peste umăr și peste graniță, dincolo de zona de confort, încercând să înțeleagă umanul și viața fără pârleală și „ne descurcăm”. Sunt cei care au mai deschis o carte, au interacționat, au lăsat stereotipurile pentru comedie și prejudecata pentru „așa nu”. Dar astea-s cazuri puține, oameni frumoși pe care cu noroc am reușit să-i strâng în jurul meu.

Cum văd generația care acum are între 20 și 30? Mulți sunt debusolați. Nu toți, dar mulți sunt între „plec din țară” sau „rămân, dar să văd ce fac…”. Ăștia-s ăia mulți, hrăniți cu frustrări de la părinți. Cu neajunsuri. Cu visul că dacă până la 30 au mașină și casă sunt realizați. Fără hobby-uri, fără pasiuni. „Să facem să meargă”.

30-40? Mai rău. De cele mai multe ori spiritul lor antreprenorial a murit în vreo afacere distrusă de sistem. Și astea-s cazurile fericite. Mulți n-au apucat nici să viseze la gustul capitalismului și-s furnicuțe pentru cineva. Și-s frustrați până la Dumnezeu, n-au auzit de psiholog, ori nu vor să meargă, n-au grijă de ei, de spirit și fizic, nu le pasă, vicioși, obosiți, tracasați. Poate mai pupă un concediu all-inclusive la bulgari să-și mai liniștească nervii, că-n rest 11 luni pe an sunt cu griji.

50+? Parcă le e și lor greu să vadă lucrurile altfel. Gândesc pe considerentul „mi-am trăit traiul, mi-am mâncat mălaiul”. Și se gândesc la perioada de pensie ca la o înmormântare lungă.

Repet, vorbesc de o majoritate pe care pariez că mulți dintre cititorii mei n-o accesează. Nu-s oamenii pe care-i abordezi când vrei să mergi la film. Nu-s prietenii în compania cărora vorbești despre cărți. Nu-s cei care-ți împărtășesc păreri avizate despre economie/istorie/politică. Într-un cuvânt: eu vorbesc de plebe. Despre ăia mulți și proști. Votanții pe salam. Îi știi din vedere, că râzi de ei când se-nghesuie la chermeze ieftine și pupături. N-au ales ei să fie proști, nu-i vina lor. Așa sunt. Sistemul n-a pompat în educația lor, părinții n-au avut de unde și cum, așa că astăzi tot ce fac este să trăiască. O mermelesc, o gigi bibi, o dau din gard în gard și-o scot la capăt. Cei mai mulți dintre ei își cresc plozii în aceeași notă. D-aia schimbarea aia pe care o așteptăm noi privind optimiști spre țări mai dezvoltate n-o să vină-n 10-20 de ani, ci-n 2-3 generații.

Am dubii că nepoții mei vor prinde o Românie altfel, cu toate că-s mici, au 10-14 ani. Printre ei sunt alții de vârsta lor crescuți tot de părinți cu neajunsuri pentru care mașina e indice de prosperitate și sportul e un moft burghez, mult mai inaccesibil decât un telefon scump. Că astea sunt standardele de valori, așa se clădește țara-n care trăim pentru următorii 100 de ani. Dacă de mâine vin la putere politicieni care nu fură/nu fac circ, norodul tot acolo rămâne. Poate-l surprinde puțin schimbarea, dar condiția lui nu dispare. Că atâta poate. El știe că BMW da, carte ba!

În câțiva ani mă văd la casa mea cu pici pe lângă mine. Copiii mei vor crește mai repede decât se va reforma gândirea-n țară. Când ei vor avea 10-15 ani, cocalarul de astăzi va avea 50 de ani și cu atât mai multă încredere că prostia lui e literă de lege. Așa că și cei din generația copiiilor mei vor scrie despre cum „încă” suntem coada lumii moderne și necivilizate. Poate cu forța se vor modifica unele aspecte, dar cât de nenatural și lipsit de optimism este să forțezi dezvoltarea.

Așa că nu ne rămâne decât să ne bucurăm la lucrurile mici: o pistă de bicicletă ici-colo, un centru de oraș închis un weekend pe an, un parc inaugurat la 10 ani, o școală deschisă la 20 de ani, etc.

Nu vreau să-nchei pesimist, așa că vă spun: stră-stră-stră-nepoții mei vor avea o țară foarte mișto. Sper.

Peste 250 de ani sigur nu vor mai exista d-ăștia:

 

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *