Despre patroni, dar mai ales bijnissmeni

10679717_1563960617150141_3015325758768690910_o

De trei ani tot cunosc patroni, șefi, manageri și boși.

De la Giurgiu până-n Baia Mare și Tulcea până-n Timișoara. O spun din start, regiunea nu mai definește omul. Am întâlnit oameni calmi în Constanța și isterici în Sibiu. S-au corcit stereotipurile.

Pe lângă patronii de localuri care mi-au lăsat o impresie mai mult decât plăcută, ba am și rămas în relații bune, au fost și câteva cazuri mult prea extreme pentru a nu le relata, evident cu un ușor iz misterios pentru a nu transforma totul într-o bârfă. La o adică, poate-i chiar beletristică și nimic din ce voi spune nu-i adevărat. Cine știe…

„Se făcea că plecam din București cu mașina la un drum destul de lung pentru un spectacol. Primisem banii de drum în avans pe card și asta de obicei e un semn bun de seriozitate. Cu o zi înainte aflasem că se rezervase tot și urma să vorbesc unei săli pline. Și ăsta-i un semn bun, unde mai pui că ridică și moralul. Am ajuns în orașul cu pricina cu puțin timp înainte de spectacol, dar îndeajuns să servesc o masă în oraș cu patronul, să-l văd fericit că am ajuns și încântat de ce a văzut pe net despre mine. Jubila că nu-s genul de comediant care se ia gratuit de public și nu-i jignește gratuit. Mi-a repetat asta de mai multe ori, trecut printr-o experiență cu X-ulescu, un băgător de carne-n frigiderele grașilor și blondelor din sala de spectacol. L-am asigurat din nou că mă țin de material și improvizez în limite decente și normale. Cine vrea să plece bătut de oriunde?

Până să-nceapă spectacolul patronul a-nceput să dea ușoare semne de alcoolism. Și-a luat toți clienții la prezentat și-mi repeta zgomotos: „ăsta-i prietenul meu. Lucrează la …. De el să nu te iei, da?”. Stânjenitor. Îi salutam pe oameni și treceam mai departe.

A-nceput show-ul și din primele 5 minute mi-am dat seama că n-o să fie treabă ușoară.

Majoritatea celor din sală voiau un măscărici, un caterincos d-ăla de liceu care să-i beștelească pe toți. Adică exact ce au avut cu puțin timp înainte. Erau din categoria „zi de asta că-i curvă/grasă/tocilară!”. Am încercat, n-a ieșit fabulos și o recunosc.

Între timp patronul se porcise de tot. Și urca pe scenă lângă mine ca să-mi sufle „subtil” la ureche de cine să mă iau din sală. Și asta a durat aproape o oră, timp în care am avut și un scurt monolog din suflet, ca o spovedanie, în care le-am zis oamenilor că nu sunt bufonul pe care l-au așteptat. Era o diferență prea mare de gusturi și fără să-i jignesc, dar unii încă râdeau la glume pe care cu greu mi le mai amintesc din clasa a VII-a.

Am terminat, am coborât și m-am așezat la masa unor oameni care au vrut să mă cinstească. Le-a plăcut, au băgat-o p-aia clasică și superioară cu „n-ai cu cine! Aici? Cu cine?”. Între timp patronul, mort de beat, mi-a făcut semn să vorbim ceva la bar. Duhnea. „George… ai fost slab… slab… slab… am vorbit și cu prietenii mei (cei care mă invitaseră după show să beau cu ei) și mi-au zis că ai fost slab! Păcat”. M-am scuzat politicos pentru prestație. A ținut-o langa mult până au reușit să mă răpească prietenii lui la un pahar.

După show a-nceput petrecerea, o chermeză manelistică într-un loc unde până la-nceput se punea jazz.

DJ? Patronul. Manele? Nici măcar d-alea arhicunoscute, ci rebuturile de pe Taraf. M-am dus să-mi cer banii ca să plec la cazare? Patronul prea muci pentru orice interacțiune umană. „Ne auzim dimineață…”, „păi eu plec la 5-6 dimineața… să nu vă trezesc”, „bă, n-ai încredere în mine?” (nu!). Până la urmă mi-a spus soția lui (o doamnă și-o minune că e soția unui astfel de om) să vin dimineață înainte de plecare și-mi primesc banii de la chelner. Altceva n-aveam de făcut, așa că…

… am venit dimineață devreme la cafenea. L-am sunat pe chelner. A ieșit în cinci minute dintr-o casă din apropierea cafenelei. A intrat. A ieșit cu banii. M-am liniștit.

Patronul dormea pe podeaua cafenelei. Învelit cu geaca.

Nu știu neapărat dacă-i o morală-n toată asta. E mai mult o experiență.

P.S. – fotografia-i din Constanța, de la Broadway Cafe. Nu acolo s-a-ntâmplat întâmplarea.

 

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *